"Pe o perioadă de aproape cinci ani, Ascanelli a contrbuit pozitiv la dezvoltarea echipei noastre. A avut o contribuţie importantă, iar experienţa lui a fost foarte valoroasă, în special în dificilă perioadă de tranziţie de la o simplă echipă de curse la cea de constructor", a precizat Franz Tost, şeful echipei.
După numai câteva ore, în dimineaţa de joi, echipa a anunţat oficial că noul directior tehnic al echipei este James Key, lucru speculat de mai mult timp de presă internaţională.
Britanicul revine în Formula 1 după ce a părăsit Sauber în luna februarie a acestui an şi speră să contribuţie la progresele echipei în plutonul de mijloc al Formulei 1."Sunt foarte bucuros să mă alătur Scuderiei Toro Rosso. Este o mare oportunitate pentru mine să mă alătur unei echipe ambiţioase cu o forţă de munca motivată. Obiectivul nostru trebuie să fie să progresăm un nivel în termeni de poziţie în ierarhia Formulei 1. Proiectul pentru monopost de anul viitor este deja pornit şi se pare că merge în direcţia potrivită. Mai avem câteva luni să ne asigurăm că este un pas înainte comparativ cu monopostul din acest an", a precizat el.
Toro Rosso a obţinut în 2008 la Monza singura sa victorie din istorie, însă în ultimii ani a înregistrat regrese constante, iar în prezent este cea mai slabă dintre echipele tradiţionale, ocupând doar locul nouă în clasamentul constructorilor cu numai 12 puncte.
Via Toro Rosso
Comentarii (0)