Planurile lui Bernie Ecclestone de a înmulţi numărul de curse care se desfăşoară pe timp de noapte în Asia este pe punctul de a fi îndeplinit. Thailanda a anunţat joi prin intermediul mai multor oficiali guvernamentali că a ajuns la un acord de principiu cu Ecclestone pentru a găzdui o cursă pe timp de noapte începând din sezonul 2014.
Informaţia vine la capătul unei întâlniri care a avut loc în Singapore între Sports Authority Kanokphand din Thailanda şi britanicul în vârstă de 82 de ani, aceasta fiind dezvăluită de publicaţia locală Bangkok Post.
În prezent, singura cursă pe timp de noapte din calendarul Formulei 1 este găzduită de Singapore, care a debutat în competiţie în 2008 şi a devenit rapid una dintre principalele atracţii ale sezonului, chiar dacă circuitul în sine nu oferă oportunităţi de depăşire.
În plus, intenţia organizatorilor este ca şi circuitul din Thailanda să fie unul de tip stradal, astfel că va avea o configuraţie comparabilă cu cele din Singapore şi Monaco. "Va fi o cursă de oraş la fel ca cea din Singapore şi Monaco. Va fi o cursă pe timp de noapte ca Marele Premiu al statului Singapore", au precizat oficialii din Thailanda.Fusul orar al Thailandei este cu patru ore înaintea celui din România, astfel că o cursă în nocturnă în această ţară ar avea loc în jurul orei tradiţionale 15:00 conform fusului orar al ţării noastre. Între timp, Australia a anunţat oficial că vrea reducerea taxei de participare pentru găzduirea cursei de la Melbourne atunci când actualul contract care expiră în 2015 va fi prelungit.
De asemenea, guvernul francez a anunţat că nu va sprijini financiar revenirea ţării în Formula 1, însă acest lucru nu afectează planurile reprezentaţilor circuitului de la Paul Ricard, care oricum nu se bazau pe un sprijin al autorităţilor. "Am fi apreciat câteva vorbe de sprijin şi încurajare şi suntem dezamăgiţi, dar decizia guvernului era de aşteptat", a declarat Stephane Clair, directorul circuitului de la Paul Ricard.
Comentarii (2)