Formula 1 va avea două curse pe timp de noapte începând din sezonul 2015, după ce Bernie Ecclestone a confirmat verbal includerea Thailandei în calendarul competiţional.
Chiar dacă statul asiatic speră să intre în calendar în 2014, amânarea de un an a fost decisă unilateral de Bernie Ecclestone, reprezentatul deţinătorului drepturilor comerciale din Formula 1. "Ei spun 2014, iar eu spun 2015. Este ceva serios şi ceva bun", a declarat britanicul în vârstă de 82 de ani citat de publicaţia Wall Street Journal.
Thailanda a anunţat pentru prima oară că vrea să găzduiască curse de Formula 1 în 2010, iar zvonurile s-au amplicat în toamna acestui an după ce organizatorii au stabilit şi locul în care va fi construit circuitul.
Potrivit sursei citate, Thailanda va plăti 27 de milioane de dolari pentru găzduirea cursei, fondurile fiind asigurate de statul thailandez şi de producătorul de băuturi energizante Red Bull, companie care a fost fondată chiar în Thailanda. În plus, o parte din finanţare va fi asigurată şi de producătorul local de bere Singha, unul dintre sponsorii tradiţionali ai echipei Red Bull Racing.
Muta Bernie totul in Asia si nu va ramane mai nimic in Europa.
In sezonul 2012 din 20 de curse doar 8 au fost in Europa. Daca continua tot asa nu va ramane nimic pe batrinul continent.
Nu-mi place ce se intimpla. Raman in afara din diverse motive circuite cu traditie in F1 insa introducem tot felul de tari exotice din Asia.
Prea mul conteaza banii si mai putin restul !