Teste Jerez, ziua 2: Schumacher, cel mai bun timp

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 08.02.2012
Michael Schumacher a stabilit cel mai bun timp în a doua zi de teste de la Jerez, însă a concurat la volanul unui monopost Mercedes din sezonul precedent.

Michael Schumacher a stabilit marţi timpul de referinţă în a doua zi de teste de pe circuitul de la Jerez după ce a fost cronometrat cu 1:18.561.

Totuşi, septuplul campion mondial s-a aflat la volanul unui monopost Mercedes din sezonul precedent, astfel că timpul sau este puţin reprezentativ, mai ales că echipa s-a concentrat pe evaluarea noilor pneuri Pirelli pentru sezonul care va începe în luna martie.

Dintre piloţii care concurează cu noile monoposturi, Mark Webber a fost cel mai rapid cu un timp de 1:19.184, astfel că Red Bull Racing poate fi considerată adevărata câştigătoare a celei de-a două zile.

Australianul a fost urmat de conaţionalul său de la Toro Rosso, Daniel Ricciardo, în timp ce Force India continuă să impresioneze.

Pilotul de teste a stabilit al patrulea timp în cursul dimineţii, pentru ca Paul di Resta să se poziţioneze pe locul şase în cursul după-amiezii. Între cei doi s-a intercalat Kimi Raikkonen, performerul primei zile de teste la volanul unui Lotus.

Ferrari şi McLaren continuă să se regăsească doar în a doua jumătate a clasamentului după ce Felipe Massa şi Jenson Button au terminat doar pe locurile şapte şi opt, în faţa lui Sergio Perez de la Sauber şi a lui Pastor Maldonado de la Williams.

Aflat la volanul monopostului Caterham, Heikki Kovalainen a efectuat nu mai puţin de 139 de tururi pe parcursul zilei şi s-a clasat în fata reprezentantului Hispania, Pedro de la Rosa.

Rezultate teste Jerez, ziua a doua:

1 Schumacher Mercedes 1m18.561s 132 laps
2 Webber Red Bull 1m19.184s +0.623 97 Laps
3 Ricciardo Toro Rosso 1m19.587s +1.026 100 Laps
4 Bianchi Force India 1m20.221s +1.660 46 Laps
5 Raikkonen Lotus 1m20.239s +1.678 117 Laps
6 Di Resta Force India 1m20.272s +1.711 69 Laps
7 Massa Ferrari 1m20.454s +1.893 95 Laps
8 Button McLaren 1m20.688s +2.127 85 Laps
9 Perez Sauber 1m20.711s +2.150 67 Laps
10 Maldonado Williams 1m21.197s +2.636 97 Laps
11 Kovalainen Caterham 1m21.518s +2.957 139 Laps
12 De la Rosa HRT 1m22.128s +3.567 64 Laps

Testele de la Jerez continuă pe parcursul zilelor de joi şi vineri.

Comentarii (4)

  • G. Filip
    Farsa
    E o farsa. Sub caroserie Mercedes se afla departe de monopostul de anul trecut. Ne duc cu zaharelul. N-ar avea nici un rost sa testeze daca ar fi identic
    9 7
  • Ziua 2-a
    Shumi, tot la borna 43, iar calendarul sezonului tot la 2011! Poate cu schimbarea vremii...Deja sunt evenimente, e mult de scris, de aflat...S-a mai spus, dar uite asa, trebuie sa mai si migram pe alte web-uri.
    14 1
  • schumi
    bravo, dar nu se pune. sa vedem monopostul de anul adesta si apoi sa vedem ce poate. pana atunci ma imbat cu apa rece
    7 0
  • Teste
    Acum testele sunt relevante doar pentru fiecare echipa in parte, pentru noi este doar "praf in ochi". Doar la prima calificare vom vedea cine si ce are.
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru