Britanicul i-a devansat astfel cu peste două zecimi de secundă pe Felipe Massa (Williams) şi Kimi Raikkonen (Ferrari), în condiţiile în care amândoi au utilizat pneuri de compoziţie supersoft, mai rapide decât cele soft cu aproximativ o secundă. Totuşi, Mercedes a ocupat penultima poziţie în clasamentul tururilor, întrucât Hamilton a parcurs doar 76 de tururi.
Carlos Sainz Jr. a ocupat locul patru pentru Toro Rosso, însă a provocat un steag roşu în finalul zilei după e a rămas blocat pe pistă în virajul trei.
Spaniolul i-a devansat astfel pe Romain Grosjean (Lotus) şi Marcus Ericsson (Sauber), iar ultimul a provocat primul steag roşu al zilei după ce s-a oprit de asemenea în virajul trei.Aflată la doar a doua zi de teste cu noul monopost, Force India a parcurs 159 de tururi, mai multe decât orice altă echipă, însă Nico Hulkenberg a ocupat doar locul şapte în clasamentul general. Germanul l-a devansat însă pe Kevin Magnussen, care a avut parte de o zi modestă la debutul în teste pentru McLaren. Danezul a putut parcurge doar 39 de tururi, iar echipa britanică a renunţat prematur la teste după o scurgere de ulei.
Ultimul loc în clasament a fost ocupat de Daniel Ricciardo de la Red Bull, care a fost cu peste 2.7 secunde mai lent decât liderul.
Teste Barcelona - Rezultate ziua 3:
Loc | Pilot | Echipa | Timp | Tururi |
1 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1m23.022s | 76 |
2 | Felipe Massa | Williams | 1m23.262s +0.240 | 102 |
3 | Kimi Raikkonen | Ferrari | 1m23.276s +0.254 | 136 |
4 | Carlos Sainz Jr | Toro Rosso | 1m24.191s +1.169 | 132 |
5 | Romain Grosjean | Lotus | 1m24.200s +1.178 | 116 |
6 | Marcus Ericsson | Sauber | 1m24.477s +1.455 | 123 |
7 | Nico Hulkenberg | Force India | 1m24.939s +1.917 | 158 |
8 | Kevin Magnussen | McLaren | 1m25.225s +2.203 | 39 |
9 | Daniel Ricciardo | Red Bull | 1m25.742s +2.720 | 128 |
Sesiunea de teste de la Jerez pe Automarket
▶ Cronica ziua 1: Williams, pe primul loc;
▶ Cronica ziua 2: Rosberg, cel mai rapid;
▶ ştiri zilnice cu cele mai importante evenimente de pe circuit;
▶ cronicile fiecărei zile de teste, publicate în jurul orei 19:00;
▶ analiză legată de perspectivele fiecărei echipe, publicată la finalul sesiunii de teste.
"Don’t forget last year it was the same situation for many teams. It’s true that we haven;’t done as many laps as we wanted but we will recover. By Europe we should be more competitive.
"We won’t be as ready as we would have liked [at the start of the season]. Everything is working as it was designed to work but reliability is a concern – clearly.,,
P.S. Mercedes sunt inca in fata :P
P.S. @McLaren-Honda: Nu se omologheaza motoarele in weekend pentru ca nu lucreaza departamentul care face astfel de omologari. Ai un link care arata ca Honda a omologat motorul?
Am crezut ca-i ceva oficial, am vazut declaratia celor de la Honda, erau peste 30 de jurnalisti acolo dar vad ca nici un site cat de cat serios n-a postat nimic despre omologarea motorului Honda. Ciudat, nici macar FIA nu a facut acest lucru.
Eu m-am gandit initial ca a aprovat varianta de motor pentru sezonul 2015, nu ca l-a omogat de aia speram sa ai un link, pentru ca n-am vazut nici scris pe acesta tema. Nici macar declaratia n-a fost publicata, sa vedem maine ce apare.
@Ferr1: Honda trebuie sa-si omologheze motorul, probabil o s-o faca Luni, cum se discuta acum ceva timp.
Maine este ultima zi de teste, sper sa fie timpul frumos, mai sunt multe de vazut. Cel putin Mercedes lucreaza din greu la masina, am vazut macar 3-4 parti noi pe masina lor. Baietii de la Ferrari erau foarte bucurosi de cum a decurs simularea lor, dar nu cred ca au terminat pachetul pentru prima cursa, din pacate, ma asteptam sa forteze un pic.
Stie cineva daca mai fac ceva baietii de la McLaren astazi?
Nu mi-a pierdit piuitul. Stau aici si citesc, ce pot zice. Nu pot zice ca masina e super ca toate merg bine. Stau si astept mereu aproape de Mclaren.
Chief F1 writer
Race sim planned for Ferrari
Posted at 12:48
"Ferrari have revealed that Sebastian Vettel is to do a race-simulation run this afternoon - just as team-mate Kimi Raikkonen did on Saturday.
"Rivals have been crunching the numbers on Raikkonen's run, and a source told BBC Sport it was 'nothing special'.
"After a bright start to testing, the supposed Ferrari revival is not looking quite so strong, and the evidence at the moment is that they are a couple of tenths or so behind Williams, never mind Mercedes
Ca in rest,sunt varza,bietii de ei!
Stai si astepti...ce?!Astepti langa mort poate se trezeste?Fa ceva cu viata ta pana una alta...freak !