Cea de-a doua zi de teste din ultimei sesiuni de evaluare de la Barcelona a fost din nou bulversată de ploaie, însă piloţii au putut efectua stinturi cu pneuri slick atât spre finalul dimineţii, cât şi în cursul după-amiezii.
După ce joi s-a lametat de timpul pierdut din cauza vremii, Romain Grosjean a ocupat prima poziţie în clasamentul general după ce a fost cronometrat cu 1:22.716.
Poziţia a doua i-a revenit lui Jenson Button de la McLaren, care a fost cu peste patru zecimi de secundă mai lent decât pilotul echipei Lotus, însă britanicul s-a poziţionat în faţa lui Pastor Maldonado de la Williams şi a campionului mondial Sebastian Vettel de la Red Bull Racing.
Nico Hulkenberg (Sauber), Adrian Sutil (Force India) şi Daniel Ricciardo (Toro Rosso) au completat clasamentul, în timp ce Max Chilton (Marussia) şi Giedo van der Garde (Caterham) au terminat pe noua şi, respectiv, zece.Nico Rosberg şi Fernando Alonso au fost singurii piloţi care au trecut de pragul de 100 de tururi, însă stinturile mai lungi au însemnat şi timpi mai slabi, astfel că cei doi au ocupat ultimele două poziţii în clasament pentru Mercedes şi, respectiv, Ferrari.
Sesiunea a fost întreruptă de patru steaguri roşii după ce Grosjean, Ricciardo, van der Garde şi Maldonado s-au oprit pe circuit, ultimii doi chiar în ultimele 10 minute.
Sesiunea de teste de la Barcelona continua şi pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminica.TESTE BARCELONA - CLASAMENT ZIUA 2:
1. Romain Grosjean Lotus 1m22.716s 88
2. Jenson Button McLaren 1m23.181s + 0.465s 72
3. Pastor Maldonado Williams 1m23.628s + 0.912s 75
4. Sebastian Vettel Red Bull 1m23.743s + 1.027s 65
5. Nico Hulkenberg Sauber 1m23.744s + 1.028s 79
6. Adrian Sutil Force India 1m24.215s + 1.499s 62
7. Daniel Ricciardo Toro Rosso 1m25.483s + 2.767s 61
8. Max Chilton Marussia 1m25.598s + 2.882s 75
9. Giedo van der Garde Caterham 1m26.316s + 3.600s 48
10. Nico Rosberg Mercedes 1m26.655s + 3.939s 120
11. Fernando Alonso Ferrari 1m27.878s + 5.162s 102
Stiu Eminescul secolului XXI (alias Mavrick) stapaneste foarte bine limba engleza ii voi cita niste fragmente din articole ce au aparut deja despre ziua de azi.
Luceafar bland, tinete bine :)
"Nonetheless, the secret is out that the Ferrari - at least at this stage - is off the pace.
"I think we are a little bit behind the top teams, which is where we expected to be," confirmed Alonso
"Fernando Alonso tells Sky Sports that Ferrari are "a little bit behind" frontrunners".
"Alonso's remarks represent the first definitive acknowledgement that Ferrari are not currently on a par with the leading teams"
"I think we are a little bit behind the top teams, which is where we expected to be"
Hehehe
Am iesit pe teresa mi-am desfacut o sticla de sampanie si stau sa privesc ploaia cum cade :) tot sunt numai un zambet, deja jubilez, cred ca voi dansa in ploaie cu lupii de fericire ca Ferrari "IS OFF THE PACE" :)
Acum ce scuza mai aveti ??? Anula cesta ce scuza mai aveti ca masina e varza??? AL catelea an la rand sunteti "off the pace"?? :))) Deja Brundle spune ca la Ferrari cu siguranta vor cadea capete, nu mai au nici o scuza al 4 an la rand sa nu aiba o masina competitiva???
Mclaren nu stie schimba roata ca lumea, uita sa mai bage benzina in rezervor, tot felul de copilarii, dar macar masina are potential, este rapida si infrangerile i se datoreaza erorilor in nici un caz ca masina ar fi slaba? Mp4-28 inca nu este inteles ca lumea de picior dar toti analistii spun ca uneori arata foarte foarte rapid iar uneori are comportament subvirator masiv, dar ceeea ce este mai important: masina are potential, nu e lenta, nu are o problema cronica de design. La Ferrari deja al catelea an???
Daca tin eu bine minte, anul trecut Hamilton a avut vreo 4 abandonuri, dintre care vreo 3 din probleme tehnice. Sa nu mai vorbim de problemele tehnice ale lui Button, mai ales cand au abandonat amandoi.
Deci masina a fost praf, probabil de aceea a plecat si Hamilton. E frustrant sa vezi ca poti castiga, dar o masina praf te scoate din cursa. Macar la Mercedes se va consola cu gandul ca n-are monopost de top.
Bei cam multa sampanie, cred ca si Perez bea multa, caci nu degeaba o sa-l vedem in 2013 cum loveste toti peretii. O sa bun si eu vreo 5 sticle la rece, pentru fiecare abandon al lui Perez. Si inca 5 pentru Button.
Deci tu cui te adresezi?Fanilor?De ce?Ce ar putea fanii sa faca pentru a imbunatati monopostul?Nimic!Nu are nici un rost sa sari la gatul lor doar pentru ca au preferinte diferite de ale tale!Sau poate te-ai adresat echipei de ingineri de la Ferrari - Nu ti-ai ales locul potrivit sa o faci!:))
2)Infrangerile suferite de cei de la Ferrari or fi datorate monopostului inferior,dar nu mi se par la fel de penibile ca cele datorate incompetentei si tampeniei ca in cazul celor de la McLaren.McLaren a pierdut anul trecut doua titluri(piloti+constructori)din niste greseli stupide,Ferrari a pierdut doua titluri datorita nesansei.Nesansa nu o prea poti combate dar stupizenia...asta-i altceva!
Si sa nu crezi ca sunt un ferrarist!Sunt si eu fan McLaren ca si tine dar e dezamagitor ce s-a intamplat anul trecut.
Sper sa apuci sa citesti comentariul inainte sa fie sters...Am incercat, dar nu pot sa ma abtin...daca faci asta doar ca sa enervezi fanii ferrari iti spun ca e inutil (stim toti ca sunt doar antrenamente), dar daca tu crezi cu adevarat ce spui inseamna ca esti pe langa si mai si strigi in gura mare ca sa auda toata tara. In rest...numai bine si vorbim cand incepe campionatu' sa vedem calitatea masinilor ;)
restul se gandesc la 2014
Era o parere personala si o sa incerc sa nu o mai transmit.