Taxa TV pentru echipele mari din F1?

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 15.01.2009
Bernie Ecclestone a propus ca echipele care beneficiaza de cea mai larga acoperire in timpul curselor de F1 sa plateaca o taxa echipelor mai mici.

Razboiul iscat intre FOTA si Bernie Ecclestone pentru drepturile de comercializare din Formula 1 pare sa nu se mai incheie.

Desi Luca di Montezemolo, presedintele FOTA, a cerut imperios marirea sumelor alocate echipelor din drepturile TV, Bernie Ecclestone nu pare deloc convins sa cedeze acestor presiuni.

Potrivit informatiilor publicate de Auto Motor und Sport, Bernie Ecclestone a propus ca echipele care beneficiaza de cea mai larga acoperire in timpul curselor sa plateasca o anumita taxa celorlalte team-uri, pentru ca toate echipele sa primeasca sume egale din drepturile TV.

Conflictul pe aceasta tema dintre FOTA si Ecclestone a izbucnit odata cu reducerea semnificativa a costurilor in F1, echipele sustinand ca trebuie sa primeasca mai multi bani din drepturile comerciale intrucat ele sunt cele care produc spectacolul.

FOTA este sprijinita in acest demers de FIA, forul mondial propunandu-si ca fiecare echipa sa fie capabila sa concureze in Marele Circ doar pe baza veniturilor obtinute din drepturile comerciale.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru