Sutil: "Williams este mai bună decât Force India"

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 19.10.2010
Adrian Sutil avertizează că Williams deţine un monopost mai performant decât Force India, ceea ce ar putea conta decisiv în lupta pentru locul 6 în clasamentul constructorilor.

Chiar dacă atenţia fanilor este îndreptată preponderent spre lupta pentru titlu, o altă luptă echilibrată se poartă pentru locul 6 în clasamentul constructorilor intre Force India şi Williams.

Echipa patronată de Vijay Mallya a ocupat această poziţie în cea mai mare parte a sezonului, însă rivalii de la Williams s-au apropiat semnificativ în ultimele curse, iar în prezent sunt la numai două puncte în spate. Situaţia este cu atât mai complicată pentru Force India cu cât Adrian Sutil, pilotul de referinţă al echipei, consideră că Williams deţine în prezent un monopost superior în termeni de performanţă.

"Rubens Barrichello devine periculos, iar monopostul Williams este mult mai bun decât al nostru în prezent. Nu mă aştept ca performanţa noastră să fie mai bună sau mai proastă decât în ultima perioadă", a declarat germanul pentru publicaţia Auto Motor und Sport.

Lupta pentru locul 6, importantă pentru stabilirea banilor din drepturile TV, i-a acaparat întreaga atenţie lui Sutil, care nu a mai avut timp să-şi clarifice viitorul.

Contractul său cu Force India expiră la sfârşitul acestui sezon şi până în prezent nu a luat o decizie finală dacă va continua alături de echipă, în special pentru că îşi doreşte un contract multianual. "Este mai greu decât am crezut. Nu mă gândesc doar la anul viitor, trebuie să mă uit şi mai departe", a mai precizat el.

Coechipierul său Vitantonio Liuzzi are deja contract pentru anul viitor, însă presa internaţională speculează că italianul ar putea fi îndepărtat de la echipa dacă Sutil accepta prelungirea contractului, pentru a-i face loc scoţianului Paul di Resta.

Via | Auto Motor und Sport

Comentarii (1)

  • Sutil
    asta mare pupincurist mai este....Tot ii toaca gura aiurea, mai mai ca va prinde un loc pe la Red Bull(dreams) ori pe la Mercedes ori pe unde s-o mai visa el. Ciocu mic si joc de glezne, ca poate pentru la anul, te scoate indianu' la pensie si m-as mira sa te ia vreo echipa mai stralucita. Poate pe la Virgin sau HRT.....
    2 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru