Sutil decide în câteva zile unde pilotează în 2011

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 22.10.2010
Adrian Sutil susţine că în numai câteva zile va decide dacă rămâne la Force India în 2011, printre alternativele sale figurând Renault şi Williams.

Contractul lui Adrian Sutil cu Force India expiră la sfârşitul acestui sezon, iar echipa patronată de Vijay Mallya i-a făcut deja o ofertă concretă de prelungire.

Germanul a ezitat să dea un răspuns final până în prezent, însă susţine că va lua o decizie în numai câteva zile, evitând să nominalizeze care sunt alternativele sale.

"Sunt mai aproape de o decizie şi se va întâmpla foarte, foarte curând. De o lună spun asta, dar într-o situaţie de acest gen te gândeşti de două ori. Dar nu ar trebui să mai dureze mult pentru că vreau să am un plan şi să ştiu unde merg. Totul arata foarte bine. Decizia este în mâinile mele şi aş fi putut spune ce vreau să fac, dar vreau doar să mă asigur că fac lucrul potrivit. De aceea am nevoie de ceva mai mult timp de gândire", a declarat germanul pentru reporterii prezenţi la Yeongam.

Sursele din paddock afirmă că Renault şi Williams se numără printre opţiunile lui Sutil, însă în acelaşi timp cele două echipe menţionate sunt tentate să meargă pe mâna unor piloţi care pot contrui la bugetul lor prin contracte de sponsorizare.

Astfel, Vitaly Petrov ar putea rămâne la Renault datorită deschiderii pe care o ofertă pe piaţa din Rusia, în timp ce Pastor Maldonado este creditat cu şanse să semneze cu Williams în cazul în care britanicii vor renunţa la serviciile lui Nico Hulkenberg.

Via | ESPNF1

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru