Sutil anunţă că rămâne la Force India în 2011
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Force India este una dintre puţinele echipe care nu au anunţat încă linia de piloţi pentru sezonul următor, însă Adrian Sutil a dezvăluit joi că va continua colaborarea cu echipa patronată de Vijay Mallya.
Germanul susţine că a ajuns la o înţelegere cu Force India şi că în acest moment semnarea noului contract nu reprezintă decât o formalitate.
"Am ajuns la o înţelegere. Semnătura este o banală formalitate, care se va întâmpla. Managerul meu a vorbit cu Force India şi de aceea sunt bucuros să rămân cu ei pentru încă un an", a declarat el citat de agenţia germană de presă DPA.
Pe parcursul acestui an, Sutil spera să-şi găsească un loc la o echipă mai puternică decât Force India, iar acum admite ca acesta rămâne în continuare obiectivul său, în special dacă indienii nu vor fi capabili să se transforme într-o echipă de top.
"Trebuie să vedem cum se dezvolta lucrurile. Force India poate deveni de asemenea una dintre echipele de top dacă continuă pe acest drum.
În acel moment nu va trebui să plec la altă echipă pentru a avea succes", a adăugat el.Cel de-al doilea loc în cadrul echipei este disputat în prezent de Vitantonio Liuzzi, Paul di Resta şi Nico Hulkenberg. Italianul are deja contract pentru anul viitor, însă echipa vrea să-l înlocuiască cu di Resta sau Hulkenberg datorită rezultatelor promiţătoare obţinute de aceştia ca pilot de rezervă şi, respectiv, pilot al echipei Williams.
Via | DPA
Comentarii (1)