Susie Wolff va fi primul pilot care va testa noul monopost Williams

de Daniel Popescu
Luni, 28.01.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Williams a anunţat că pilotul de sex feminin Susie Wolff va testa în premieră noul monopost Williams pe circuitul de la Iliada, înaintea debutului de la Barcelona.

Williams va lansa noul monopost pentru sezonul 2013 abia în 19 februarie pe circuitul de la Barcelona, chiar în ziua în care va începe a doua sesiune de teste a sezonului.

Totuşi, echipa britanică a programat deja un test privat pe circuitul de la Iliada (Spania), care va avea loc într-o zi încă neprecizată din luna februarie, iar la volan se va afla Susie Wolff.

Pilotul de sex feminin a îndeplinit rolul de pilot de dezvoltare în sezonul precedent, însă în acest an va avea parte de un program extins care va include participarea la aproape toate testele aerodinamice în linie dreaptă şi în simulator.

"Nivelul de implicare al lui Susie va creşte în sezonul 2013, cu un program extins pentru simulator combinat cu un nivel mai ridicat de teste în monopost. Sussie va fi prima care va urca la volanul noului FW35 când va pilota la Iliada luna viitoare şi va efectua majoritatea testelor aerodinamice din acest sezon", a precizat echipa într-un comunicat de presă.

Urmareste Automarket
Wolff consideră că rolul major pe care îl va juca la echipa în acest an demonstrează că femeile îşi pot pune amprenta asupra Formulei 1.

"Aştept cu nerăbdare să urc pentru prima oară la volanul lui FW35 luna viitoare.

Demonstrez că femeile pot avea un rol la cel mai înalt nivel al sporturilor cu motor şi aş dori să-i mulţumesc lui Frank Williams şi întregii echipe tehnice pentru încrederea pe care mi-au acordat-o", a declarat ea.

Susie Wolff este soţia lui Toto Wolff, noul director de motorsport şi director excutiv al Mercedes, care deţine însă în continuare 16% dintre acţiunile Williams.

Via Williams

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru