SPECIAL: 40 de ani de la moartea lui Bruce McLaren, fondatorul McLaren
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
În cei 44 de ani de istorie, McLaren a devenit cea mai titrata echipa din Campionatul Mondial de Formula 1 după Scuderia Ferrari, cucerind nu mai puţin de 12 titluri mondiale la piloţi şi 8 titluri mondiale la constructori.
Performatele obţinute pe parcursul celor 672 de Mari Premii în care a luat startul sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât fondatorul Bruce McLaren a încetat din viaţa la numai patru ani de la crearea echipei britanice cu sediul la Woking.
Cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la moartea lui Bruce McLaren, Automarket va invită să aflaţi câteva lucruri inedite despre viaţa şi cariera sa.
- Bruce McLaren s-a născut în 30 august 1937 în Aukland, Noua Zeelandă
- La numai 9 ani a contractat boala Perthes, caracterizată prin faptul că piciorul sau stâng era mai scurt decât piciorul drept
- Pasiunea pentru sporturile cu motor i-a fost insuflata de părinţi, care aveau un service auto unde Bruce McLaren îşi petrecea aproape tot timpul liber
- A debutat în competiţiile sportive la în 1954, la numai 16 ani, la volanul unei maşini Ford 10, iar în 1958 a devenit vice-campion în campionatul Noii Zeelande
- Datorită performanţei sale, Bruce McLaren a fost selectat în programul "Pilot în Europa", prin care tinerele talente din Noua Zeelandă aveau ocazia să concureze în Formula 2
- Astfel, Bruce McLaren a debutat în Marele Premiu al Germaniei de la Nurburgring din 1958 pentru Cooper, acolo unde piloţii din Formula 2 concurau alături de cei din Formula 1.
A fost cel mai bun dintre piloţii de Formula 2 şi a terminat pe locul 5 în clasamentul general- În 1959 a fost promovat la echipa de Formula 1 a celor de la Cooper, pentru care a câştigat Marele Premiu al Statelor Unite din 1958, devenind cel mai tânăr câştigător al cunei curse de F1 la numai 22 de ani şi 80 de zile. Ulterior, a mai câştigat Marele Premiu al Argentinei (1960) şi Marele Premiu al statului Monaco (1962)
- La sfârşitul sezonului 1965 părăseşte Cooper, iar în 1966 debutează în Formula 1 cu propria sa echipă, pe numele său complet McLaren Motor Racing Ltd.
- Tot în 1966, Bruce McLaren a câştigat prestigioasa cursa de 24 de ore de la Le Mans la volanul unui Ford GT40
- În 1968 câştigă Marele Premiu al Belgiei de la Spa-Francorchamps, obţinând astfel prima victorie a propriei sale echipe de Formula 1. Totodată, aceasta avea să fie şi ultima victorie a pilotului în Formula 1
- În paralel cu activitatea din Formula 1, Bruce McLaren concurează în competiţia Can-Am (Canadian-American Challenge Cup), desfăşurată în Canada şi Statele Unite, unde împreună cu echipa sa obţine 5 victorii în 6 curse (1967) şi 4 victorii în 6 curse (1968)
- În 2 iunie 1970 s-a deplasat pe circuitul Goodwood din Anglia pentru a testa noua maşină M8D cu care urma să concureze în următoarea ediţie a competiţiei Cam-Am.
McLaren a pierdut controlul volanului la viteză mare, spatele maşinii a derapat şi, după ce a ieşit de pe circuit, s-a izbit violent de un buncăr de pe marginea pistei. La numai 32 de ani, Bruce McLaren nu a reuşit să supravieţuiască acestui accident, însă echipa McLaren a devenit ulterior, sub conducerea lui Ron Dennis, una dintre cele mai prestigioase din istoria Formulei 1.
http://www.youtube.com/watch?v=9ZHMjdzw0w0
WE ARE THE CHAMPIONS,BRUCE MCLAREN!!!!!!!!
Eventual comemoreaza.....grele e limba romana
"Sti"?
Până una-alta, mă bucur c-ai ajuns pe pagina asta. Asta înseamnă că ai citit ceea ce tu numeşti "un articol mai bun".