După un sezon plin de evenimente și de tensiuni în sânul echipei Mercedes, Nico Rosberg a reușit să câștige primul său titlu de campion mondial în Formula 1 la finalul unui duel cu suișuri și coborâșuri împotriva colegului său de echipă, Lewis Hamilton.
Bucuria fanilor pilotului german este însă tăiată brusc de un anunț pe care Nico Rosberg l-a făcut în cadrul conferinței de presă dinaintea Galei FIA de la Viena și pe care a ales să-l publice apoi pe propria pagină de Facebook: "Cursa din Abu Dhabi a fost ultima din cariera mea de pilot de Formula 1".
Conform declarațiilor proaspătului campion mondial, decizia nu este una de moment, fiind tatonată încă dinaintea ultimei curse a sezonului care tocmai s-a încheiat.
Discursul complet al lui Nico Rosberg:
"După 25 de ani de curse, titlul de campion mondial în Formula 1 a fost visul meu, dorința mea. A fost ținta mea, pe care am atins-o prin multă muncă, prin suferință, prin sacrificii. Iar acum am reușit. Am urcat un munte, sunt acum în vârful său, deci ceea ce urmează să vă spun vine în momentul perfect. Sentimentele pe care le încerc acum sunt cele de mulțumire la adresă tuturor celor care m-au susținut pentru c aacest vis să mi se îndeplinească.Vă spun: acest sezon a fost al naibii de greu. Am tras ca un nebun pentru a elimina dezamăgirile din ultimele două sezoane, pentru că acestea mi-au alimentat motivația de a atinge un nivel pe care nu l-am mai experimentat până acum.
Bineînțeles, acest lucru a avut un impact serios și asupra celor dragi mie, pentru că a fost un efort și un sacrificiu de familie, toate celelalte lucruri fiind date la o parte pentru atingerea acestei ținte. Nu găsesc destule cuvinte pentru a-i mulțumi soției mele, Vivian. A fost incredibilă, a înțeles că acest an este unul imens, fiind oportunitatea noastră de a ne atinge ținta. Și mi-a creat spațiul necesar pentru a mă putea recupera corect după fiecare cursă, având grijă de fiica noastră în fiecare noapte, preluând controlul când lucrurile deveneau complicate și așezând această ediție de campionat pe primul loc.Când am câștigat cursa de la Suzuka, din momentul în care am înțeles că destinul titlului mondial depinde numai de mine, am început să simt o presiune fantastică și să mă gândesc dacă nu ar fi o idee bună să-mi închei cariera în cazul în care devin campion mondial. În dimineața zilei de duminică din Abu Dhabi, știam că aceasta va fi ultima mea cursă și acest sentiment a devenit din ce în ce mai clar înaintea startului. Am vrut să mă bucur de fiecare parte a experienței, știind că este ultima dată când fac acest lucru. Iar când s-au aprins luminile verzi, am trăit cele mai intense 55 de tururi din viața mea.
Am luat decizia finală în dimineața zilei de luni. După ce am reflectat timp de o zi, primele persoane cărora le-am spus despre ea au fost Vivian și Georg Nolte (n.r. component al echipei de management a lui Nico Rosberg), apoi lui Toto (n.r. Toto Wolff, directorul diviziei de motorsport Mercedes).
Singurul lucru care-mi îngreunează decizia este faptul că îmi pun familia din motorsport într-o situație grea.
Dar Toto a înțeles. A știut din prima că sunt absolut convins și a fost de partea mea. Reușita de care sunt cel mai mândru în motorsport este faptul că am câștigat titlul cu această echipă incredibilă a Săgeților Argintii.Vreau doar să mă bucur de moment. Am timp să savurez totul în următoarele săptămâni, aă reflectez asupra sezonului și să mă bucur de orice altă experiență care mi se va deschide în față. După aceea, voi întoarce următoarea pagină a vieții și voi vedea ce mi se pregătește".
Massa, Button, Rosberg
Nico Rosberg este al treilea pilot care se retrage din Formula 1 la finalul sezonului 2016, după Felipe Massa și Jenson Button. Cei trei vor fi prezenți în seara zilei de vineri la Gala FIA, în cadrul căreia Nico Rosberg va primi trofeul pentru titlul mondial cucerit în acest an.
Mercedes nu a anunțat încă numele pilotului care-l va înlocui pe Rosberg și care urmează să devină colegul lui Lewis Hamilton începând cu sezonul 2017 al Campionatului Mondial de Formula 1.
"Pentru echipă, aceast situație este una neașteptată, dar în același timp una interesantă. Intrăm într-o nouă eră a regulamentelor tehnice și avem un loc de pilot liber pentru sezoanele care urmează. Ne vom rezerva timpul necesar pentru a ne evalua opțiunile și pentru a găsi calea perfectă pentru viitor", a declarat Toto Wolff într-un comunicat oficial publicat de Mercedes.
Multa bafta in continuare si sanatate, Mr. Rosberg :P
2. can't believe it..
3. dezamagit
Acum trec la 4
4. bai, ce naiba e asta? asa caracter puternic are? a dat de greu anul asta (si culmea! a reusit!!) si acum gata cedeaza? Papuselul ..
In alta ordine de idei sper ca celelalte echipe sa faca masini mai apropiate valoric de Mercedes.
Fantastic ...
Un campion care stie ca a castigat ajutat fiar de noroc (si de Mercedes)
Un campion care nu poate sa tina piept colegului de echipa.
Un campion nemeritat .
In alta ordine de idei sper ca celelalte echipe sa faca masini mai apropiate valoric de Mercedes.
Oricum performanta asta nu o va repeta in veci, nu stiu sa existe in istoria F1 alt campion mai slab decat el ! Asa ca mai bine s-ar retrage acum cand e pe cai mari !
De asta a fost sabotat Hamilton, ca sa castige "EL", titlul....
Acum toate se explica !
Ce a ajuns, marea firma Mercedes... Pacat, si rusine ptr. ei ...
Button
E un pilot care cu o masina de top,are mai multe sanse sa-l bata pe Hamilton decat ar mai fi avut vreodata,Rosberg...
Si ar fii tot neamt...
In rest,cumva ma asteptam la faza asta,era clar ca nu mai are destule cojones pentru la anul si cumva trebuiau sa o scoata la capat si Mercedes,cu ura tot mai mare dintre cei doi...clar,unul urma sa plece!
Eu pariez tot pe Hulk,chiar daca nu e trecut in analiza respectiva! :D
Hulk a semnat un contract pe mai multe sezoane cu Renault, nu are cum sa ajunga la Mercedes.
Din pacate majoritatea pilotilor au contracte pentru sezonul 2017, astfel nu ma astept la ca un pilot de top sa ajunga la Mercedes.
Ce nu inteleg, de ce sa renunti la cariera de formula 1 la 31 de ani?
Nu stiu cine ii numitul bernie si nici nu sunt curios dar daca te face sa fi mai fudul (sti tu prostul si fudulul) atunci da, sunt el, daca nu atunci raman la statutul de lol!
P.S. Nu am fost si nu voi fi fan Rosberg sau Mercedes, nici unu nu se ridica la calitatea si valoarea sportului din era Senna!
Asa,cum o da el,mai in gluma,pe facebook dar e clar ca abia asteapta sa semneze cu Mercedes si pe undeva e de inteles,daca mai are sanse sa ia vreun titlu,doar acum e sansa lui,spre final de cariera,normal,cu conditia sa il bata pe Hamilton!
Dar daca nu zicem ... e las. Dupa ce castigi titlul e nasol rau sa fii tavalit din postura de proaspat campion mondial. Au patit-o Alonso si Vettel, Rosberg parca n-ar vrea sa treaca si el prin asta.
Partea buna e ca se face liber langa Hamilton pentru cine are curaj sa incerce .... sa vedem ....
ps: Alonsito, ai zis ca te ... cu Hami oriunde in afara de McLaren, eee, ce zici, zici pas?
Din pacate, Ferrari nu o sa iaba o masina competitiva in urmatorii ani, desi cred ca niciodata nu vor mai avea!
deci haha
Data trecuta a preferat sa plece si sa trancane din afara ringului. E ca si cum ai urca in ring cu mine, cobori ca sa eviti lupta si trancani ca esti mai bun. Pai mor de ciuda. Pe de o parte imi rapesti ocazia sa-ti rup fundul, pe de alta spui tampenii de pe margine. Cam asta i-a facut Alonso lui Hamilton.
Favorizarile sunt basme ... este doar ceea ce spun pilotii care pierd, bagati asta la cap!!!
acum Hamilton e in plina forma iar Alonso pe picior de plecare
deci .... daca atunci n-a reusit Alonso, acum nici atat
si ma explic: alonso are un contract fabulos 30 mil €
vettel 40mil dolari. si daca prin absurd mercedes ar dori sa le dea acest salariu,piloti trebui sa plateasca claua de reziliere contract 100 milioane de dolari.
nu mai visati cu oci deschisi.
locul acela va fi ocupat de 1 singur pilot : valteri bottas.
are clauza sa fie lasat sa plece gratis la mercedes/ferrari/red bull
agentul lui -manager-este insusi toto wolf.
mutarea este deja facuta . o sa se anunte curand,dar din pacate cam greu se misca ai nostri cu stirile.
pascal w. nu este deocamdata copt pt mercedes. nu il pot lasa singur pe hamilton in anul nou care este atat de nesigur datorita schimbarilor de reg.
mercedes ca si ceilalti dealtfel,isi doresc in primul rand mondialul consructorilor. de acolo vin bani de la fosila de bernie.
sutele de milioane.
in fine ..sa speram ca vom avea spectacol anul de vine. si sa castige cel mai bun pilot. si nu cea mai buna masina .
Oricat mi-as dori sa vina Alonso...nu se poate...alesul va fi Wehrlein///
Sa ia Hamilton cat mai multe campionate.....e cel mai bun de pe grila la ora actuala...
Eu cred ca ineptie e sa crezi ca Mercedes se autosaboteaza (cu un pilot, oricare) cand punctele inseamna bani ... multi. A fost sansa lui Rosberg, a dus-o pana la capat. Ham e o idee mai bun, dar ca pace de cursa Rosberg ii sufla in ceafa. Daca vine Bottas presimt (dar nu promit nimic) ca o sa fie surclasat clar de Hamilton.