Situaţia motoarelor utilizate de piloţi în primele 12 curse

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 13.08.2010
Sebastian Vettel, Fernando Alonso şi Felipe Massa sunt piloţii implicaţi în lupta pentru titlu care mai au doar două motoare disponibile pentru ultimele şapte curse ale sezonului.

Conform regulamentul sportiv al Formulei 1, piloţii au dreptul să utilizeze cel mult opt motoare pe parcursul unui sezon competiţional, pentru fiecare motor suplimentar urmând să primească o penalizare de 10 poziţii pe grila de start.

După primele 12 etape ale sezonului 2010, niciunul dintre piloţi nu se afla în această situaţie, însă trei dintre candidaţii la titlu au utilizat deja câte şase motoare.

Este vorba despre Sebastian Vettel de la Red Bull Racing şi cei doi piloţi ai Scuderiei Ferrari, Fernando Alonso şi Felipe Massa. Ferrari plăteşte astfel tribut pentru problemele de fiabilitate din Marele Premiu al statului Bahrain, când cei doi piloţi ai echipei au utilizat câte două motoare pe parcursul unui singur weekend. Cei trei piloţi vor putea astfel să folosească numai două motoare noi în ultimele şapte curse, ceea ce s-ar putea dovedi dificil în condiţiile în care până în prezent un motor a fost utilizat în cel mult trei curse.

Toţi ceilalţi piloţi de pe grila de start au utilizat câte cinci motoare în primele 12 etape, cu două excepţii: Bruno Senna a utilizat şase motoare Cosworth pentru Hispania Racing, în timp ce Pedro de la Rosa deţine recordul negativ de a fi utilizat deja şapte unităţi.

Problemele pilotului BMW-Sauber au drept cauză numeroasele probleme de fiabilitate ale motoarelor Ferrari, chiar dacă coechipierul său Kamui Kobayashi a reuşit să se limiteze la cinci unităţi.

Practic, este aproape imposibil că spaniolul să reuşească performanţa de a utiliza un singur motor în următoarele şapte curse, astfel ca cel mai probabil va fi penalizat pe grila de start până la finalul acestui sezon.

Comentarii (7)

  • Ivanoff
    Situatia celorlalti?
    Si restul???
    2 6
  • @Ivanoff
    Scrie in stire: Toţi ceilalţi piloţi de pe grila de start au utilizat câte cinci motoare în primele 12 etape
    10 0
  • ctlnmihai
    Daniel Popescu
    Nu inteleg de ce Massa e considerat candidat la titlul mondial..este clar ca Alonso va fi sprijinit de cei de la Ferrari in lupta ptr. titlul mondial
    11 10
  • @ ctlnmihai
    Massa inca mai are sanse matematice la titlu, desi foarte mici. Si in plus are rol foarte important si in lupta pt titlul la constructori
    3 4
  • ctlnmihai
    Cyrus
    ok cyrus..ai dreptate .desi in articol admin cred ca s-a referit la titlul ptr. piloti
    2 3
  • NeoGalaxy
    Ferrari's 1st Eternal Fan
    Interesanta problema celor 3 dar este posibil ca ei sa scape toti fara nici o penalizare de 10 pozitii daca motoarele vor merge la fel de bine care pana acum, exceptand evident problemele de la inceput. Dar pentru de la Rosa... complicata problema desi sper sa mai prinda cateva puncte pentru Sauber, au nevoie pentru anul viitor.
    5 5
  • Ivanoff
    Atentie la neatentie!
    Asa este Daniel,merci!
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru