Marele Premiu al Malaysiei a fost programat pentru 25 septembrie, la numai o săptămână după etapa din Singapore, iar organizatorii de la Sepang se tem că interesul pentru cursa lor va fi scăzut din cauza apropierii că timp şi distanţă de etapa programată la Marina Bay. Prin urmare, aceştia i-au solicitat lui Bernie Ecclestone să mute etapa spre finalul campaniei.
Soluţia găsită de britanicul în vârstă de 84 de ani este ca Marele Premiu al Malaysiei să aibă loc în 27 noiembrie, atunci când acum este programată ultima etapă a sezonului, în timp ce cursa finală de la Abu Dhabi să fie mutată în 4 sau 11 decembrie. Astfel, sezonul 2016 al Formulei 1 ar urma să se încheie în luna decembrie.
Echipele vor o pauză de vară de patru săptămâni
Actualul calendar al Formulei 1 include o pauză de vară de trei săptămâni între etapele din Ungaria şi Belgia, după ce în ultimii ani vacanţă a fost de patru săptămâni. Mai multe echipe fac presiuni pentru revenirea la pauza de patru săptămâni cu scopul de a permite angajaţilor să plece în concediu, mai ales că noul sezon s-ar putea încheia în decembrie.În contextul mutării cursei din Malaysia în luna noiembrie, cea mai simplă soluţie este mutarea cu o săptămână mai târziu a curselor programate în Belgia, Italia şi Singapore, care ar urma astfel să aibă loc în 4, 11 şi 25 septembrie.
Situaţia calendarului este complicată şi de faptul că prima cursă a campionatului va avea loc în 3 aprilie, cu două-trei săptămâni mai târziu decât în mod obişnuit. Inclusiv această organizare a generat critici, întrucât testele de iarnă au fost mutate în luna martie, ceea ce înseamnă că în decembrie 2015, ianuarie şi februarie 2016 nu va exista nicio acţiune oficială pe circuit în Formula 1.
Noul format al calendarului va fi aprobat de FIA până la finalul acestui an.
Calendar 1 Formula 2016 - versiunea actuală
Data | Tara |
3 aprilie | Australia |
10 aprilie | China |
24 aprilie | Bahrain |
1 mai | Rusia |
15 mai | Spania |
29 mai | Monaco |
12 iunie | Canada |
26 iunie | Marea Britanie |
3 iulie | Austria |
17 iulie | Azerbaidjan |
31 iulie | Germania |
7 august | Ungaria |
28 august | Belgia |
4 septembrie | Italia |
18 septembrie | Singapore |
25 septembrie | Malaysia |
9 octombrie | Japonia |
23 octombrie | Statele Unite |
30 octombrie | Mexic |
13 noiembrie | Brazilia |
27 noiembrie | Abu Dhabi |
Calendar 1 Formula 2016 - versiunea propusă
Data | Tara |
3 aprilie | Australia |
10 aprilie | China |
24 aprilie | Bahrain |
1 mai | Rusia |
15 mai | Spania |
29 mai | Monaco |
12 iunie | Canada |
26 iunie | Marea Britanie |
3 iulie | Austria |
17 iulie | Azerbaidjan |
31 iulie | Germania |
7 august | Ungaria |
4 septembrie | Belgia |
18 septembrie | Italia |
25 septembrie | Singapore |
9 octombrie | Japonia |
23 octombrie | Statele Unite |
30 octombrie | Mexic |
13 noiembrie | Brazilia |
27 noiembrie | Malaysia |
4 / 11 decembrie | Abu Dhabi |
Via Autosport, Motorsport
Comentarii (0)