Sezonul 2013 al Formulei 1 ar putea avea 23 de curse

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 21.06.2012
Sezonul 2013 al Formulei 1 ar putea avea un număr record de 23 de curse în sezonul 2013, potrivit unei clauze din viitorul Acord Concorde.

Planurile lui Bernie Ecclestone pentru extinderea calendarului Formulei 1 încep să prindă contur, potrivit unor informaţii din presă internaţională citate de jurnalistul britanic Joe Saward.

Astfel, noul Acord Concorde, care va intra în vigoare începând din 1 ianuarie 2013, va include o clauză potrivit căreia numărul minim de Mari Premii de pe parcursul unui sezon este de 20, la care se vor putea însă adăuga până la trei curse pe an, ridicând numărul total de evenimente la cel mult 23.

Actualul Acord Concorde, care urmează să expire la sfârşitul acestui an, prevede un număr standard de 17 curse pe sezon cu cel mult trei curse adiţionale, astfel că numărul total de Mari Premii nu poate depăşi 20.

În cazul în care informaţiile se vor confirma, 2013 va deveni sezonul cu cel mai mare număr de curse din istoria Formulei 1, după ce şi în 2012 s-a înregistrat un număr record de 20 de Mari Premii.

Până în prezent, singura noutate confirmată oficial în calendarul sezonului 2013 este Marele Premiu al Americii de pe circuitul stradal de la New Jersey, la care s-ar putea adăuga un Mare Premiu al Franţei pe circuitul de la Paul Ricard sau la Magny Cours.

Totuşi, în acelaşi timp, mai multe circuite din calendar se confruntă cu probleme financiare, fiind deja un fapt acceptat că Barcelona şi Valencia îşi vor împărţi organizarea Marelui Premiu al Spaniei începând de anul viitor.

Via | Joe Saward

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru