Senna, dezamagit ca nu va pilota pentru Honda
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Bruno Senna, nepotul regretatului Ayrton Senna, si-a pus toate sperantele in obtinerea unui loc in cadrul echipei Honda Racing, desi viitorul team-ului a fost incert o lunga perioada de timp.
In cele din urma, Honda pare foarte aproape de finalizarea negocierilor pentru predarea echipei in mainile lui Ross Brawn si Nick Fry, insa echipa a decis in ultimul moment sa continue cu Rubens Barrichello, mizand pe experienta acestuia in contextul noului regulament tehnic.
Drept urmare, Senna nu mai are nicio sansa sa piloteze in F1 in 2009, iar bazilianul s-a declarat dezamagit de situatia creata. "Sunt resemnat sa incerc altceva. Luni aveam o intalnire cu Ross Brawn, dar a anulat-o. Sunt putin suparat pentru ca situatia a fost prelungita atat de mult timp, facandu-ma sa pierd mai multe posibilitati profesionale. Acum ma voi reuni cu familia si voi decide ce sa fac. Orice voi face acum va reprezenta un pas inapoi. Important este sa mentin Formula 1 ca pe o prioritate, pentru ca voi reveni".
Situatia lui Senna este cu atat mai complicata cu cat noul sezon competitional din sporturile cu motor este pe cale sa inceapa, iar alternativa GP2 a picat, el refuzand sa-si prelungeasca intelegerea cu iSport intrucat era increzator in sansele sale de a ajunge in F1.
De cealalta parte, Rubens Barrichello a dezvaluit ca nu a semnat inca noul constract cu Honda, insa este optimist ca va pilota noul monopost saptamana viitoare la Barcelona.
"Credinta mea este ca saptamana viitoare voi pilota o masina competitiva in cadrul testelor de la Barcelona, chiar daca nu am niciun document in mana care sa ma asigure ca asa va fi. Am trait patru luni de asteptare si nu voi sarbatori pana and nu voi trece linia de sosire", a declarat Barrichello.
Comentarii (1)