FIA a decis de comun acord cu echipele să mențină actualul regulament tehnic al Formulei 1 până în sezonul 2020 și a promis că viitoarele specificații tehnice ale motoarelor vor fi semnificativ mai simple.
Scopul urmărit este scăderea costurilor de dezvoltare și, implicit, atragerea mai multor constructori în Formula 1, în condițiile în care viitorul celor de la Honda este incert din cauza numeroaselor probleme pe care le întâmpină cu cei de la McLaren.
În acest context, oficialii Aston Martin au admis deja că vor analiza posibilitatea de a concura cu propria echipă în Formula 1 din sezonul 2021, în cazul în care vor aprecia structura regulamentului.
"Am intra ca echipă? Principalul nostru rival este Ferrari, așa că este rațional să fim implicați într-un fel sau altul. Dacă există o limitare a numărului de angajați sau a banilor pe care îi poți cheltui pentru dezvoltarea motorului, iar nivelul este unul rezonabil, avem un motiv bun să studiem", spune Andy Palmer, CEO-ul Aston Martin.
În prezent, Aston Martin este sponsor la Red Bull și colaborează cu Adrian Newey la dezvoltarea supercarului Aston Martin Valkyrie, care va utiliza un motor Cosworth.
De altfel, și cei de la Cosworth și-au manifestat interesul de a furniza motoare în Formula 1 din 2021, iar oficialii afirma că au deja acorduri verbale cu mai multe echipe."Avem suficient sprijin din partea echipelor existente și avem acorduri verbale pentru parteneriate cu unele echipe actuale și viitoare", susține Hal Reisiger, CEO-ul Cosworth.
Nu în ultimul rând, și Ilmor, compania fondată de Mario Illien, este interesată să producă motoare pentru sezonul 2021. Pentru moment, zvonurile indică faptul că soluția preferată va fi cea a unui sistem hibrid cu motor twin-turbo V6 și sistem KERS.
P.S Din aceasta analiza, la Hungaroring reiese ca Ferrari sunt favoriti clar. Avem nevoie de o "sexxi lap" din partea lui Lewis sa ii bata chiar si in calificari.
Cert este ca mai multi constructori, mai mare spectacol, dar fara ingradiri. Lasa-i sa concureze si inoveze!
Pe de alta parte, nu stiu in ce masura poti limita bugete, in conditiile in care nu ai niciun control asupra ce se intampla in spatele portilor in fabrici. Daca la Sauber mai poate exista control, la Ferrari sau Mercedes nu ai nicio sansa sa limitezi.
Par respectul vin pentru o masina completa, pentru o echipa completa gestionata responsabil, o echipa care dezvolta tehnologii noi sub toate aspectele.
Cat despre Ilmor... nu au bani sa dezvolte nimic. De aia Ilmor este consultant...