Schumacher vrea sa castige titlul mondial cu Mercedes
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Michael Schumacher se pregateste intens pentru sezonul care va incepe in luna martie, iar septuplul campion mondial a recunoscut ca nu revine in Formula 1 doar pentru a participa la curse.
In schimb, noul pilot al dchipei Mercedes GP isi propune sa castige un nou titlu mondial, al optulea al carierei, alaturi de constructorul german.
"Constelatia pe care o avem aici este unica: Ross Brawn si echipa lui campioana, cunostintele celor de la Mercedes, cel mai bun motor al momentului. Vreau sa folosesc asta. Avem un obiectiv clar: vrem sa castigam cele doua titluri. Pentru asta vom lupta inca de la inceput si acesta este si standardul meu", a declarat germanul in cadrul unui interviu acordat site-ului sau personal.
Schumacher a efectuat saptamana trecuta un test de trei zile la bordul unui monopost de GP2 pentru a se acomoda cu pilotajul in perspectiva testelor din luna februarie. Chiar daca durerile de gat l-au impiedicat sa revina in competitie in vara anului trecut, Schumacher sustine ca acestea nu mai reprezinta o problema in prezent si asteapta cu nerabdare sa piloteze un monopost de Formula 1.
"Efectele de dupa acel accident (n.r - de motocicleta din februarie 2009) au disparut demult, de aceea am fost sigur ca gatul nu imi va crea niciun fel de probleme.
S-a intamplat cu un an in urma, s-a terminat. Inca din decembrie ma antrenez fizic foarte atent si ma simt proaspat si pregatit. Acesta este unul dintre motivele pentru care m-am simtit atat de bine la Jerez. Dar Formula 1 este altceva, fortele g sunt mai mari si nu exista termen de comparatie. De aceea astept cu atata nerabdare testele din februarie. Doar atunci simturile vechi vor reveni. Abia astept sa fiu acolo", a mai spus neamtul.Schumacher sustine ca nu regreta decizia de a se retrage din Formula 1 la finalul sezonului 2006 si spune ca avea nevoie de o pauza, insa afirma ca acum este pregatit sa revina in forta in cea mai importanta competitie a sporturilor cu motor.
"Dupa retragerea mea de la finalul lui 2006 am fost foarte fericit, m-am simtit usurat. M-am bucurat de acest sentiment pentru ca mai ales in ultimii doi ani F1 a cerut foarte mult de la mine. Nu ma refer la curse, pe care le-am iubit intotdeauna, ci la toate lucrurile care se refera la a trai sub o observatie permamenta.
A fost extrem de bine sa fie liniste in acesti trei ani. Este ca si cum bateriile mele s-au reincarcat, iar energia mi-a revenit complet. Am observat cat sunt de motivat pentru ca astept cu nerabdare aceasta competitie", a mai spus Schumacher.Debutul lui Schumacher la Mercedes GP nu a fost inca oficializat, insa este cert ca primul pilot care va evalua monopostul german in cadrul testelor de la Valencia va fi coechipierul sau, Nico Rosberg.
Via | Michael Schumacher
in alta ordine de idei, care pilot nu vrea sa castige titlul ?
Este vreunul care merge hotarat sa faca figuratie ? Chiar si Takuma Sato intr-n coltisor al sufletului sau se vedea campion mondial.