Schumacher va păstra un monopost Mercedes după retragerea din F1

de Daniel Popescu
Duminica, 28.10.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes îi va oferi lui Michael Schumacher drept cadou de despărţire monopostul cu care a concurat în acest sezon.

Marele Premiu al Braziliei din 25 noiembrie va fi ultima cursă a lui Michael Schumacher în Formula 1, după ce septuplul campion mondial şi-a anunţat la Suzuka cea de-a doua retragere din competiţie, la scurt timp după ce Mercedes confirmase semnarea unui contract cu Lewis Hamilton.

Chiar dacă colaborarea dintre cele două părţi a avut drept rezultat un singur podium în trei ani, Mercedes îi va oferi un cadou inedit de despărţire: monopostul W03 cu care a concurat în acest sezon, evaluat la aproximativ un milion de euro.

Întrebat care dintre monoposturile cu care a concurat în acest sezon este preferatul său, germanul a replicat: "Cu siguranţă cel de la Monaco".

Urmareste Automarket
Explicaţia este simplă: pe străzile din celebrul Principat, Schumacher a fost cel mai rapid în calificări, însă nu a putut pleca din pole position din cauza unei penalizări de cinci poziţii pe grila de start.

În glumă, Schumacher a admis că principala problemă pe care o va avea după ce va primi monopostul va fi aspectul colecţiei personale de maşini, întrucât W03 beneficiază de nasul coborât care nu a fost deloc apreciat de fani la începutul sezonului.

"Vizual, din cauza nasului îndoit, ai nevoie de ceva timp pentru a te obişnui cu el", a mai precizat el.

Via GMM

Comentarii (2)

  • rastafan2
    O sa stea cu el numai la reparat... :D
    5 0
  • Hmmm... cu asa suvenir este ca si cum ti-ai aduce in casa diploma celi mai mare esec din cariera... Mai bine il tin cei de la Mercedes... poate le mai vin ceva idei proaspete :)...
    17 7

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru