Septuplul campion mondial are un obiectiv îndrăzneţ, întrucât vrea să obţină a şaptea victorie în cursa pe naţiuni. În precedentele şase ediţii el a făcut pereche cu Sebastian Vettel, însă acesta nu a confirmat încă prezenţa la eveniment.
"Întotdeauna mi-a plăcut Race of Champions, să fiu într-o atmosferă relaxantă alături de alţi piloţi. Acesta este şi motivul pentru care am revenit mereu. Îmi pare rău să spun asta, dar sigur că vreau să câştig pentru a şaptea oară. Faptul că va fi al şaptelea titlu face totul şi mai interesant, cel puţin pentru mine. Aşa că fiţi pregătiţi pentru o cursă pe naţiuni fierbinte la Race of Champions", a declarat el.
Chiar dacă nu a mai participat în competiţii oficiale din luna noiembrie a anului trecut, Schumacher a ţinut să precizeze că a încercat să rămână conectat la lumea sporturilor cu motor."În acest an petrec în continuare mult timp pe patru roţi, dar evident nu şi în Formula 1.
Încă fac multe curse de karting, pentru că asta este vechea mea dragoste, dar am pilotat şi Mercedes AMG SLS GT3, ceea ce a reprezentat o experienţă foarte bună. Evident, este diferit când concurezi o dată la două săptămâni, dar încă sunt obişnuit cu acest ritm", a adăugat el.Race of Champions 2013 va avea loc în perioada 14-15 decembrie pe stadionul Rajamangala din Bangkok, Thailanda.
Comentarii (4)