Rezultatele l-au luat prin surprindere pe Michael Schumacher, care a părăsit Mercedes şi Formula 1 la finalul sezonului precedent după ce a urcat o singură dată pe podium în cei trei ani de la revenirea în competiţie.
"Având în vedere unde am terminat în sezonul precedent, este o surpriză unde sunt acum. Mă bucur pentru ei, dar nu mă aşteptam la asta", a declarat germanul pentru postul de televiziune Eurosport.
Cu toate acestea, septuplul campion mondial susţine că nu regreta decizia de a se retrage din Formula 1, întrucât nu crede că şi-ar fi putut îndeplini obiectivul de a lupta pentru titlul mondial."Nu putem să uităm că în acest sport nu este vorba doar despre 20 de curse.
În cei trei ani am consumat atât de multă energie încât nu aş fi fost capabil să continui la un nivel adecvat pentru mine. În plus, pentru mine nu ar fi fost suficient să lupt pentru câteva victorii. Obiectivul este să lupt pentru titlul mondial, acesta era obiectivul meu", a adăugat el.Via Motorsport
Marii campioni sunt si cei care stiu cand sa se retraga. Din pacate Schumacher n-a stiut lucrul acesta :( Probabil o retragere a sa in 2008 ar fi fost mult mai benefica pentru cariera sa. Plus ca mai lua cel putin un titlu.
Eu nu prea cred in declaratia asta a lui cum ca este surprins de forma actuala a celor de la Mercedes.
Pentru retarzii care se dau cu parerea p-aici: ati facut vreodata sport de performanta? Daca da, va sugerez sa il reluati. Dupa care mai stam de vorba.