Schumacher: "Nu am putut evita impactul cu Petrov"

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 17.10.2011
Michael Schumacher spune că nu a avut nicio idee că Vitaly Petrov urma să-l acroşeze în cursă din Coreea de Sud, incident în urma căruia a fost nevoit să abandoneze.

Michael Schumacher a fost nevoit să abandoneze în Marele Premiu al Coreei de Sud după ce a fost lovit puternic din spate de Vitaly Petrov, care nu a mai putut frâna în virajul 3 după ce a folosit sistemul DRS pentru a-l depăşi pe Fernando Alonso.

Pilotul echipei Mercedes GP regretă că a ratat oportunitatea de a câştiga puncte, însă susţine că nu a avut nicio şansă să evite coliziunea cu rusul.

"Nu l-am văzut pe Petrov venind. Dintr-o dată am pierdut controlul volanului într-o direcţie spre care nu voiam să merg, iar apoi am văzut aripa spate atârnând. A fost un eveniment nefericit, dar astfel de lucruri se întâmplă când lupţi din greu, aşa sunt cursele. Un nou final nefericit de cursă care ar fi putut fi încurajatoare. Este mare păcat, pentru că maşina era foarte bună în ritm de cursă şi am câştigat deja câteva poziţii. Ar fi fost interesant să vedem ce rezultat era posibil şi cred că aş fi câştigat cu siguranţă câteva puncte", a declarat septuplul campion mondial.

Comisarii de cursă au considerat că Petrov este responsabil pentru incidentul provocat, motiv pentru care pilotul echipei Renault vă fi penalizat cu cinci poziţii pe grila de start a Marelui Premiu al Indiei.

 

Via | Mercedes GP

Comentarii (2)

  • Pai cred si eu!
    Cine mai vedea racheta ruseasca in momentul ala la cum a zburat prin si printre toti!!Totusi,e de observat profesionalismul lui Schumi: „A fost un eveniment nefericit, dar astfel de lucruri se întâmplă când lupţi din greu, aşa sunt cursele.”
    Pai daca ar fi fost Hamilton sau Vettel,cred ca citeam cu totul alte declaratii acum!
    Jos palaria, batrane!Te asteptam la anul cu o masina mult mai buna acolo,in fata, unde iti este locul!
    17 2
  • Old School
    Ce inseamna "old school". Imi aduc aminte de incidente in care un pilot forta pe altul fie sa iasa putin pe iarba, fie datorita unei lupte mai intense se taia cate o sicana, si imediat la primul radio se auzea cum urla repede la inginerul de cursa sa deschida plangere catre comisari. Vedem ca ultim exemplu lupta Massa - Hamilton, cu toata taravura. Insa, Michael a reactionat asa cum se reactiona pe vremea cand Formula 1 inca era asemanatoare cu cea din Geneza sportului. Acum insa... uneori mi se pare ca si o echipa de gimnastica feminina e mai rezistenta. Si partea trista este ca nu e vina pilotilor, ci a celor din culise. Logic ca un debutant care intra in cursa si se obisnuieste cu aceste conceptii, cu aceste reguli, nu va putea niciodata sa vada asa ceva ca un incident de cursa, ci doar "un dezaxat care are ceva cu mine". Nu ca ar fi avut dreptate Petrov, evident, dar totusi, un incident de cursa. Astept cu nerabdare momentul in care Baronul sa orchestreze din nou.
    9 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru