Schumacher: "Nu am multe regrete după 20 de ani de cariera"

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 26.08.2011
Michael Schumacher spune că nu are multe regrete în privinţa carierei sale în Formula 1, însă Ross Brawn susţine că germanul a comis câteva greşeli majore.

Cariera de 20 de ani a lui Michael Schumacher în Formula 1 a fost presărată inevitabil şi cu evenimente mai puţin plăcute, care la vremea respectivă au generat controverse majore.

Chiar dacă uneori reputaţia sa a avut de suferit în urma unor astfel de evenimente negative, septuplul campion mondial susţine că nu are multe regrete în privinţa carierei sale şi că este mândru de tot ce a făcut, chiar dacă uneori a greşit.

"Trebuie să spun că, în cei 20 de ani, luând în calcul tot ce am făcut, cu siguranţă că acum aş face unele lucruri diferit. Dar în viaţă trebuie să faci unele greşeli pentru a înţelege că este o greşeală. În general, cred că haina pe care o port este destul de albă şi sunt destul de mulţumit de asta. În general nu am multe regrete, cu siguranţă mă simt entuziasmat şi mândru de ceea ce s-a întâmplat", a declarat pilotul echipei Mercedes GP în cadrul unei conferinţe de presă.

Schumacher este cel mai titrat pilot din istoria Formulei 1 prin prisma celor 7 titluri mondiale şi a celor 91 de victorii, însă unul dintre punctele negre ale carierei s-a petrecut la Marele Premiu al statului Monaco din 2006.

Germanul a oprit atunci monopostul Ferrari pe circuit în virajul Rascasse în calificări pentru că rivalul său Fernando Alonso să nu aibă posibilitatea de a face un ultim tur rapid prin care să obţină pole position-ul.

Incidentul a rămas cunoscut în istorie drept "Rascasse", iar Ross Brawn, şeful lui Schumacher în era Ferrari, consideră că germanul a a acţionat în acest fel din determinarea de a fi cel mai bun.

"Nu este o scuză, pentru că îmi doresc ca anumite lucruri să nu se fi întâmplat. Dar uneori piloţii fac lucruri pe care nu ar trebui să le facă. Incidentul Rascasse nu a avut nicio logică pentru că aveam un monopost fantastic şi, indiferent dacă eram sau nu în pole, am fi putut câştiga uşor cursa la pitstop-uri. Există lucruri pe care nu ar fi trebuit să le facă şi se gândeşte la faptul că nu ar fi trebuit să le facă, dar acesta este unul dintre ingredientele unui geniu", a explicat britanicul, în prezent şef la Mercedes GP.

Via | Reuters

Taguri: Brawn, Schumacher

Comentarii (4)

  • ayrton4ever
    asta pentru cei cu gura mare
    Pentru toti care au sustinut ca neamtul a fost nevinovat in 2006....sper ca acum v-a inchis gura....chiar Ross Brawn.
    5 13
  • @ayrton4ever
    http://www.youtube.com/watch?v=foiswIS44AM.
    Ce a facut idolul tau aici? S-a asigurat ca Prost nu termina cursa si astfel Senna a castigat campionatul in 1990. Putea sa moara in accident insa nu a contat nimic inafara de faptul ca a vrut sa castige. Are respectul meu pentru asta si exact din cauza acestei mentalitati il respect si pe Schumacher. Asa ca lasa ipocrizia departe. Sau poate nu-ti dai seama ca aceste lucruri erau facute si de Senna?
    9 3
  • ayrton4ever
    @Marius
    Nici nu se pot compara situatiile. Totul a plecat de la partea pe care s-a asezat pe grila pole positionul....lui Senna i s-a promis inainte de calificari ca va fi mutat pe partea curata a circuitului...si dupa ca e obtinut pole, cei de la fia s-au razgandit ....Senna a spus dupa calificari...ca ori va fi el primul in viraj....ori nu va intra nici prost.....oricum ar fi luat titlul si daca termina pe 2....asa ca mai documenteaza-te.....practic ce a facut Senna aici a fost razbunare pentru ce i s-a intamplat cu un an inainte la Suzuka...cand a fost descalificat chiar degeaba....si a pierdut titlul. De aici si pana la a lasa masina de-a latul ...doar pentru ca nu erai la fel de rapid pe pista...e cale lunga ....
    4 11
  • oameni de geniu
    "Oamenii de geniu sunt meteori destinati sa arda pentru a-si lumina secolul", spunea Napoleon Bonaparte. Intotdeauna in acest proces de ardere vor inflama ce este in jur, dar lumineaza. Si hai sa dam Cezarului ce e a Cezarului, la fel a facut Ayrton Senna, la fel a facut Michael Schumacher, si daca nu ar fi facut asa, nu ar fi fost ei, nu ar fi lasat mostenire ce au lasat, si in mod evident, lumea curselor ar fi fost una mult mai seaca. Cel mai important lucru, astfel de oameni nu trec indiferenti, lucru demonstrat de multitudinea de fani care ii ovationeaza, sau multitudinea de critici. Totusi, sa ne bucuram ca sunt asa, pentru ca ne-au oferit momentele care ne-au facut sa fim indragostiti de acest sport.
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru