Schumacher: "Monopostul meu nu este mereu la fel de bun"

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 12.10.2010
Michael Schumacher susţine că rezultatele modeste obţinute în acest sezon au drept cauză şi comportamentul schimbător al monopostului Mercedes GP.

Michael Schumacher a obţinut duminică pe circuitul de la Suzuka unul dintre cele mai bune rezultate din acest sezon, ocupând locul 6 într-o cursă în care a fost foarte aproape de coechipierul său Nico Rosberg până în momentul în care germanul a abandonat.

Germanul şi-a manifestat satisfacţia pentru performanţă, însă a ţinut să precizeze că rezultatele modeste înregistrate în acest an au drept cauză şi prestaţia monopostului Mercedes GP, care în unele cazuri s-a comportat diferit.

"Monopostul a fost grozav de această dată. Din păcate, nu pot spune că aşa s-a întâmplat în toate cursele. Întotdeauna au fost probleme, în special cu monopostul meu, în termeni de consistenţă, care nu au fost vizibile întotdeauna din exterior. Voi vedeţi doar că eram mai lent. Cele două monoposturi nu au fost mereu la fel", a explicat septuplul campion mondial în cadrul unui interviu acordat postul german de televiziune RTL.

Declaraţiile sale au fost confirmate la scurt timp şi de Norbert Haug, directorului departamentului de motorsport al Mercedes. "Nu pot să nu fiu de acord cu Schumacher.

Are dreptate în ceea ce priveşte monopostul", a precizat oficialul german.

În urma rezultatului înregistrat în Marele Premiu al Japoniei, Schumacher a rămas pe locul 9 în clasamentul general cu 54 de puncte.

Via | GMM

Comentarii (12)

  • Michael
    La anu' sper sa fie mai bun monopostul Mercedes, chiar sper.
    Mi-e dor de succesele lui Schumi.
    15 1
  • schumi
    ... sigur ca da, ne vedem la anul schumi. sper ca de data aceasta sa-ti iei revansa in fata lui alonso. mult succes in continuare....
    9 4
  • Niculae
    Pentru primul sezon eu personal pot spune ca s-a descurcat mai bine decat ma asteptam. Reguli noi, o echipa noua si inca necimentata, nu avea cum sa se bata la titlul decat daca se intampla un miracol. Dar are o baza solida pentru anul viitor :)
    9 0
  • Michael Schumacher
    Schumi nu trebuie sa-si ia nici o revansa fata de nimeni.In cazul lui nu mai exista revansa, exista doar o istorie inegalabila.Anul viitor va vedea Ham cine e Schumi, sa nu-l mai aud cu afirmatii de genul
    "Dar acum nu mai este la fel, pentru că în cea mai mare parte a timpul concurează în spatele meu. Din acest punct de vedere, nu mai are nicio valoare să-l bat" !
    Anul viitor vreau sa meclarenul lui ham umilit de Schumi, asa cum se intampla in perioada lui de glorie la Ferrari.
    11 0
  • salutare
    @Niculae
    nu cred ca Mercedes este o echipa noua,din moment ce au preluat totul din vechiul Brawn gp,care a fost campioana mondiala in urma cu un sezon!!!
    0 6
  • salut
    vise vise vise!!!!
    0 11
  • un monopost p masura si nu rezista in fata lui MSch, ori adversarul sau monopostul!
    din unele stiri se stie ca din 2011 ekipele vor incepe de la 0, asa ca poate Brawn va pregati un monopost pe masura lui MSchumacher pu a obtine titlul si nunumai, vreau ca MS sa le arate celorlalti piloti(valabil si pu jordan) ca MSchumacher de alta data e valabil pu toate timpurile, iar ceea ce ia lipsit a fost doar un monopost competitiv sau macar testele de cindva! Asa ca orcine ar f Champion 2010 oricum Schumi e cel m tare!!!
    5 0
  • Niculae
    @mad79: Sincer, din ce am citit, Mercedes nu a cumparat tot ce tine de fosta Honda F1, adica noua Brawn GP. Plus ca Brawn GP nu a avut acelasi personal ca Honda F1. Nu stiu pe unde ai citit tu dar din cercetarea facuta de mine (de curiozitate mai mult), poate 50% din personalul Honda F1 sa fii mers mai departe in Brawn GP.

    Totusi putem considera Mercedes GP o echipa noua doar din 2 motive, 1. sunt constructori acuma, si 2. Mercedes au venit cu personal nou care are nevoie de timp pentru a se sincroniza cu restul echipei.
    9 0
  • bogdan
    Uitati un lucru
    La masina de anul asta nu a lucrat nimeni. Anul trecut, cei de la Brawn, au concentrat tot putinul pe care l-au avut pe masina de anul trecut.
    Eu vreau sa il vad luptand pentru victorie. Si vreau sa revad saltul sau de pe prima treapta a podiumului. Este cel mai frumos gest de celebrare a locului intai pe care l-am vazut de cand urmaresc eu F1. Spune niste lucruri frumoase despre felul lui de a fi.
    3 0
  • Tracto
    macar
    vreau macar un podium anul acesta pentru schumi. macar o data sa il vad pe podium. Sper ca in Korea sau in Brazilia sa obtina unul pentru ca in Abu Dhabi nu cred ca va reusi.
    1 0
  • Articol...
    Salut,
    "... germanul a abandonat. Germanul si-a manifestat satisfactia..." Uau, ce articol, cata incarcatura... tehnica, cata incrancenare artistica, cata suplete. Vai de voi!
    0 2
  • Spartanu
    SCHUMY
    Da intr-adevar o avut anu asta si rezultate slabe si bune.normal ca i greu sa se adapteze cu monopostu mercedes.sa nu uitam ca in ciuda rezultatelor nefavorabile,Schumacher a intrat demult in istoria Formulei 1,datorita performantelor din trecut.bravo lui.
    imi pare rau ca nu m-am uitat la F1 in ''era lui de glorie''.sper sa-si revina si sa aiba rezultatele bune din trecut la mercedes.nu m-am asteptat sa termine anu asta cursele printre primii 10.o avut si rezultete bune,cum ar fi 2 locuri de 4, iar acuma locu 6 la suzuka.sper ca anul viitor sa aiba o masina competitiva.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru