Schumacher explică revirimentul de la Suzuka

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 13.10.2010
Michael Schumacher susţine că a început să se adapteze la monopostul Mercedes GP după ce a obţinut un rezultat promiţător în Marele Premiu al Japoniei.

Criticat vehement pentru rezultatele modeste obţinute pe parcursul acestui sezon, Michael Schumacher a oferit o replică pe măsura în Marele Premiu al Japoniei, când a reuşit să promoveze în ultima parte a calificărilor şi să lupte de la egal la egal cu coechipierul său Nico Rosberg.

A fost una dintre rarele ocazii în care septuplul campion mondial a avut o prestaţie apropiată de cea a lui Rosberg, chiar dacă nu a reuşit să îl atace decisiv pe circuit. În cele din urmă, Schumacher a terminat cursa pe locul 6 după abandonul suferit de coechipierul său şi consideră că a început să se adapteze la cerinţele monopostului W01.

"Sincer să fiu, am fost în formă din primul tur al cursei din Singapore, într-un fel abia după ce am ajuns pe circuit (n.r - Schumacher nu mai concurase niciodată în Singapore). Dar aceea a fost o cursă unde, de la un anumit punct dintr-un motiv oarecare, performanta mea a scăzut semnificativ. Am făcut câteva analize şi am văzut motivele, dar a fost foarte ciudat.

Oricum, nu cred că putem vorbi de un pas înainte. Sunt câteva circuite unde m-am chinuit serios, cum ar fi Valencia. Armonia cu monopostul, pneurile şi eu însumi nu lucrează împreună, dar în general este rezonabil. Nu este cum m-am aşteptat, dar ştiu motivele şi am un sentiment bun ca în viitor va fi diferit", a explicat germanul.

În urmă locul 6 obţinut la Suzuka, Schumacher se menţine pe locul 9 în clasamentul general cu 54 de puncte.

Via | Autosport

Comentarii (2)

  • The Best of The Best !
    Sper ca la anu masina sa fie competitiva si sa vedem talentul lui pus in aplicare.
    7 1
  • eu nu vad nici o explicatie despre Suzuka in aceasta declaratie...
    4 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru