Schumacher, cel mai slab rezultat în calificări în 2010

De Daniel Popescu
Publicat Duminica, 27.06.2010
Michael Schumacher rămâne încrezător în abilităţile sale de pilot, deşi la Valencia a înregistrat cea mai slabă performanţa în calificări din acest sezon.

Michael Schumacher a terminat doar pe locul 15 sesiunea de calificări din cadrul Marelui Premiu al Europei, cea mai slabă prestaţie a septuplului campion mondial de la revenirea sa în Formula 1.

Germanul a acuzat defecţiuni la frâne, în timp ce echipa s-a plâns de incapacitatea de a utiliza pneurile la maxim pe un singur tur, însă Schumacher susţine că nu este îngrijorat de rezultat. De altfel, Schumacher spune că proiectul său se întinde pe o perioadă de trei ani şi este convins că va avea şi zile mai bune.

"Nu sunt aici pe termen scurt. Din punctul meu de vedere avem un contract pe trei ani. Am suferit dureri şi mai mari decât aceasta. Evident, nu sunt mulţumit sau entuziasmat de locul 15, dar într-un fel face parte din procesul de învăţare şi, într-un alt fel, face parte din distracţie. Evident, am crezut că vom fi mai aproape şi într-o situaţie mai bună, dar trebuie să muncim aşa cum am făcut în trecut. Odată ce vom progresa, şi sunt sigur că aşa va fi, vom fi recompensaţi", a explicat germanul la finalul calificărilor.

Declaraţiile lui Schumacher vin să infirme totodată speculaţiile din presă internaţională, potrivit cărora Mercedes GP i-a făcut o ofertă lui Robert Kubica.

Atât Schumacher, cât şi coechipierul sau Nico Rosberg au contract cu echipa germană şi pentru 2011.

Via | BBC Sport

Comentarii (6)

  • 3A2F
    MS a revenit mai mult in F1 sa se distreze....sa plictisit sa steie sa se uite acasa la tv la F1.....el din asta se hraneste......probabil sa mai gandit sa mai si adauge cv la palmares dar pana acum o adaugat doar la numarul curselor alergate in F1......orcum nu are cum sal depaseasca pe rubens barrichello care are cele mai multe curse in F1......mie greu sa cred ca va mai fi campion vreodata .....mie greu acum sa cred ca va mai putea castiga curse in F1 dar Schumi e un mare jupan si intodeauna are un as in maneca
    3 4
  • stream BBC
    Fratilor, aveti careva de dat un url or something ptr BBC 1?
    Raman dator, pleaaaase, ca fac pojar daca-i mai aud pe Miki & Co...
    MULTUMESC ANTICIPAT!
    6 0
  • Schumacher
    Mercedes se poate concentra pe masina anului viitor. Anul asta pot testa componentele noi. Schumi n-are ce sa faca cu o masina pe care nu o poate imbunatati in teste si care din startul campionatului n-a fost prea reusita. E usor sa criticam, din pacate foarte multa lume(aici ma refer la presa mai "tanara") are memoria scurta. Inca mai vreau sa cred ca nu suntem la fotbal.
    6 1
  • marcovici
    compromis
    pacat de banii investiti intr-o masina lenta, greoaie, imposibil de tinut pe trasa. o masina cu un moment imens de impact al acceleratiei si extrem de greu de " potilit" in virajele scurte. pacat de piloti, pacat de bani, pacat de numele de mercedes.
    5 0
  • mobius
    ce lume curioasa!
    Afost descoperit si crescut de Briatore (pe care acum toata lumea il huleste). A fost preluat de Ferrari si ajutat (cu faima si prestigiul sau, al echipei) sa creada ca totul este o distractie. Abea acum el, Schumacher, care este german prin nastere a constatat ca venind la Mercedes pentru a se distra, trebuie sa munceasca pentru a obtine performanta pentru care a fost chemat.
    3 4
  • Hai sa deliram !
    mobius - de unde iei informatiile astea, le citesti in stele ?
    1. N-a fost descoperit de Briatore
    2. N-a fost ajutat de Ferrari sa creada ca totul este o distractie. Cand a venit la Ferrari a venit la o echipa de mijlocul clasamentului, care a construit in jurul stilului sau un nucleu de capacitati, sub indrumarea geniului care este Jean Todt. Acest nucleu a reusit sa-i creeze o masina cu potential, pe care cu talentul sau a dezvoltat-o in imaginea unei echipe care domina tot.
    Daca spui ca neamtul n-a muncit pentru a ajunge la rezultatele pe care le-a avut cu Ferrari inseamna ca n-ai nici o treaba cu F1.

    Il gasisi pe el, decat de 7 ori campion mondial, sa spui tu ca abia acum dupa ce-a venit la Mercedes trebuie sa munceasca sa dezvolte masina.
    Nu stiu unde-ai fost tu in perioada Ferrari, dar Schumacher era renumit pentru abilitatea de-a dezvolta un monopost, de-a transmite exact inginerilor ceea ce simtea in masina pe circuit.
    Neamtul e ruginit anul asta, si mi se pare normal sa fie asa. E dezobisnuit nu numai cu feeling-ul de la volan, dar si cu absolut orice alt aspect ... reguli, cauciucuri. Vorbim de competitie la cel mai inalt nivel. Asa se explica diferenta pana la Rosberg. Plus ca trebuie luat in calcul si aspectul "foamei" de victorii atunci cand se face o comparatie cu lupii tineri.
    Citisem undeva un comentariu comparativ cu Mansell ... cum ca ce incearca neamtul sa faca acum, deja a facut Mansell.
    Sincer sa fiu eu nu-mi amintesc (posibil sa ma insel - rog corectare) un alt pilot care sa revina dupa 3 ani de pauza si sa castige campionatul din prima.
    A ... si luati in calcul si masina ... ca daca Mercedes chiar avea masina anul asta, neamtul nu cred ca a uitat sa piloteze - dupa cum s-a vazut si mai pe la inceputul sezonului cand a rezistat atacurilor lui Button (campion mondial in exercitiu).
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru