Schumacher, campionul depăşirilor în sezonul 2011
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Michael Schumacher nu a obţinut niciun podium în cele două sezoane scurse de la revenirea în Formula 1, însă septuplul campion mondial are toate motivele să se bucure de curse.
Potrivit unei analize realizate de Mercedes GP, Schumacher este campionul depăşirilor în sezonul 2011, întrucât a efectuat nu mai puţin de 116 depăşiri în cele 19 curse din acest an.
Performanţa germanului este explicată prin rezultatele mai puţin convingătoare din calificări, el ocupând frecvent locurile 8-10 pe grila de start. Totuşi, începerea curselor cu o strategie de pneuri diferită de a piloţilor din frunte şi performanţele mai bune în regim de cursă l-au ajutat pe Schumacher să câştige numeroase poziţii în primul stint al Marilor Premii, element crucial pentru poziţionarea sa pe prima poziţie în acest clasament.
Poziţia a două în top îi revine lui Sebastien Buemi de la Toro Rosso cu 114 depăşiri, urmat de Kamui Kobayashi de la Sauber şi de coechipierul său Jaime Alguersuari.
Deloc suprinzator, primul pilot al unei echipe de top apare în clasament abia pe locul 9 în persoana lui Jenson Button cu 85 de depăşiri, în timp ce campionul mondial Sebastian Vettel a efectuat doar 27 de depăşiri.
Iată cum arată clasamentul piloţilor cu cele mai multe depăşiri în sezonul 2011:
1. Michael Schumacher 116 2. Sebastien Buemi 114 3. Kamui Kobayashi 99 4. Jaime Alguersuari 94 5. Pastor Maldonado 91 6. Paul di Resta 90 7. Sergio Perez 87 8. Rubens Barrichello 86 9. Jenson Button 85 10. Felipe Massa 82
Comentarii (4)