Schumacher ar putea testa pentru Mercedes GP

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 15.12.2009
Michael Schumacher ar putea testa pentru Mercedes GP intr-un monopost de F1 din urma cu doi ani, pentru a vedea daca este capabil sa revina in Formula 1.

Presa germana a relatat la finalul saptamanii precedente ca Michael Schumacher a ajuns la un acord verbal cu Mercedes GP pentru a concura in Formula 1 in sezonul viitor, iar echipa lui Ross Brawn pare hotarata sa afle daca germanul este capabil sa piloteze din nou la cel mai inalt nivel.

Astfel, conform informatiilor dezvaluite de publicatia germana Bild, Mercedes GP este interesata sa organizeze un test de Formula 1 pentru Schumacher inainte ca intelegerea dintre cele doua parti sa fie parafata.

Intrucat testele sunt interzise pana in luna februarie, Mercedes GP ar putea apela in acest sens la un monopost din urma cu doi ani, si anume cel utilizat de Honda Racing in sezonul 2007. De altfel, aceasta strategie a fost adoptata si de Ferrari pentru a evalua starea de sanatate a pilotului german cand acesta intentiona sa il inlocuiasca pe Felipe Massa in luna august a acestui an.

In plus, sursa citata sustine ca Schumacher se va intalni in aceasta saptamana cu Luca di Montezemolo, un posibil subiect de discutie fiind rezilierea contractului de consultant al Scuderiei Ferrari.

Montezemolo a confirmat ca ii va permite septuplului campion mondial sa paraseasca echipa, in cazul in care va semna cu Mercedes GP.

Via | Motorsport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru