Schumacher anticipează haos în calificările de la Monaco

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 14.05.2010
Michael Schumacher acuză echipele debutante că nu au fost de acord cu împărţirea piloţilor în două grupe în prima parte a calificărilor de la Monaco.

Mai multe echipe cu tradiţie în Formula 1 au solicitat împărţirea piloţilor în două grupe distincte în prima parte a calificărilor din cadrul Marelui Premiu al statului Monaco.

Propunerea a fost făcută din cauza temerilor că prezenţa a 24 de monoposturi pe circuit în acelaşi timp ar crea reale probleme de trafic şi ar putea încurca piloţii care luptă pentru titlu să promoveze în Q2. Ideea a fost însă respinsă de mai multe echipe, iar veteranul Michael Schumacher nu a ezitat să critice lipsa de cooperare a acestora.

"Ca piloţi, am sugerat să împărţim Q1 în două grupe de câte 10 minute. Dar unii şefi de echipe preferă să fie haos şi să profite de asta decât să avem parte de calificări curate. Dacă ai 24 de monoposturi pe un circuit de 3.6 km, înseamnă că fiecare maşină are 150 de metri, iar asta nu este mult dacă încerci să te califici", a declarat germanul iritat de situaţia creată.

Acuzaţiile lui Schumacher pot fi luate în considerare mai ales în contextul în care germanul a luat parte la Marele Premiu al statului Monaco din 1992, atunci când pe circuit s-au aflat nu mai puţin de 30 de monoposturi, care au avut însă la dispoziţie o oră pentru a stabili cel mai bun timp.

Fostul său coechipier de la Ferrari, Felipe Massa, îi împărtăşeşte viziunea şi anticipează la rândul său ca prima parte a claificarilor va fi dificilă pentru piloţii de top.

"Nu este deloc frumos când nu poţi să faci un tur rapid în calificări. Acesta este cel mai rău circuit pentru asta. Calificările de aici vor fi o mare problemă, în special Q1", a precizat brazilianul.

La rândul său, Jenson Button crede că piloţii vor prefera să rămână cât mai mult timp pe circuit pentru a evita aglomerarea ulterioară a pistei, ceea ce va duce inevitabil la şi mai multe monoposturi pe circuit.

"În mod normal, dacă eşti într-un tur rapid şi întâmpini trafic te retragi puţin pentru a găsi spaţiu pentru următorul tur, dar aici cred că trebuie să continuăm să ne rotim. Nu cred că putem reuce turaţia. Trebuie doar să încerci să rămâi pe circuit pentru că acela ar putea fi cel mai rapid tur pe care îl faci. Q1 va fi foarte provocator, dar sunt sigur că ne vom descurca.

Câţiva dintre noi vor fi nervoşi la finalul Q1, dar cu toţii vom trece prin aceeaşi situaţie", a explicat campionul mondial.

Calificările pentru Marele Premiu al statului Monaco vor avea loc sâmbătă cu începere de la ora 15:00 şi vor fi precedate de ultima sesiune de antrenamente libere.

Via | ITV

Comentarii (6)

  • ...cred ca sistemul cu toate masinile pe circuit (atunci cand doresc) timp de o ora este cel mai eficient, corect si spectaculos...va aduceti aminte de tururile rapide ale lui senna din calificari?
    8 1
  • Corect dany.
    7 0
  • Ivanoff
    Live TV
    La 12.00 incep antrenamentele...
    Stiti vreun site unde le putem urmarii?
    0 0
  • Doar rezultate live
    http://en.espnf1.com/monaco/motorsport/race/2214.html?template=live
    1 0
  • dap stiu
    http://atdhe.net/ intrati s ivedeti tot FP urile , Q si RACE
    2 0
  • acu ma uit
    alonso sia distrus masina si kubita conduce urmat de vetel si hamilton
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru