"În această dimineaţă (n.r - joi) au avut parte de o primire foarte frumoasă şi am devenit cetăţean de onoare al oraşului Spa. Asta este ceva foarte special pentru mine. De aceea 300 devine special, pentru că aniversez asta la Spa. Pentru mine, totul s-a întâmplat aici la Spa. Prima cursă, prima victorie, câteva victorii frumoase şi curse interesante, al şaptelea titlu în 2004, aniversarea de 20 de ani de anul trecut şi acum numărul 300 care a fost onorat.
Este pachetul complet. Spa a însemnat întotdeauna mult pentru mine. Întotdeauna am spus că mă simt ca acasă", a declarat germanul la conferinţa de presă de vineri. Pe de altă parte, Schumacher susţine că nu şi-a propus niciodată ca obiectiv să ajungă la un număr atât de mare de curse, mai ales că se retrăsese din Formula 1 la finalul anului 2006."Cu siguranţă este interesant, este un număr frumos să fiu prin preajmă.
Un număr pe care nu credeam că-l voi face când m-am retras la sfârşitul lui 2006. Acum sunt aici şi numărăm până la 300, dar la un moment dat am fost întrebat dacă cineva va bate recordul de 250 şi nu ştiu câte de curse al lui Riccardo Patrase (n.r - 256). Am spus să uităm de asta pentru că nu este interesant pentru mine, iar acum suntem aici", a adăugat el.
Comentarii (2)