Sauber: "Primul obiectiv pe 2011 a fost atins"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
După ce anul trecut a terminat doar pe locul opt în clasamentul constructorilor, Sauber a înregistrat progrese vizibile în prima parte a anului, iar echipa a acumulat deja şapte puncte.
Privind retrospectiv la cursele desfăşurate în Australia, Malaezia şi China, elveţianul consideră că şi-a îndeplinit primul şi cel mai important obiectiv al începutului de sezon.
"În acest sezon am vrut să avem un monopost competitiv şi fiabil încă de la început şi cu siguranţă ne-am îndeplinit acest obiectiv iniţial. Dacă nu ar fi fost greşeala cu aripile spate de la Melbourne, numărul total de puncte ar fi fost excelent. Aşa cum este acum, şapte puncte sunt totuşi ok. Cel mai important lucru este ca în fiecare cursă am fost în măsură să luptăm pentru puncte în clasament pe merit", a declarat el pentru site-ul oficial al Sauber F1 Team.
Cu toate acestea, Sauber admite că inginerii trebuie să aducă o îmbunătăţire majoră monopostului C30 pentru ca echipa să continue parcursul bun şi în restul sezonului.
Primul update este pregătit deja pentru Marele Premiu al Spaniei, a doua cursă europeană a noului sezon, chiar dacă cei mai mulţi rivali vor aduce îmbunătăţiri în Turcia."Cursa de la Shanghai a arătat că rivalitatea devine din ce în ce mai mare. Prin urmare, acum va fi şi mai important să continuăm să facem îmbunătăţiri. Mai multe echipe au anunţat că vor aduce pachete extinse de dezvoltare la următoarea cursă de la Istanbul, iar acest lucru ar putea amesteca din nou ordinea. Noi avem un pachet mai mare programat pentru cursa de la Barcelona. Obiectivul nostru rămâne să câştigăm puncte în fiecare cursă şi să ne îmbunătăţim poziţia în clasamentul constructorilor", a mai precizat el.
Via | Sauber F1 Team
Comentarii (0)