Sauber pierde bani din cauza acordului pentru reducerea costurilor

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 03.11.2011
Peter Sauber a sugerat că echipa pe care o conduce pierde indirect sume importante de bani din cauza acordului pentru reducerea costurilor.

După un început prolific de sezon, Sauber a înregistrat regrese constante în a doua parte a anului şi, după ce a fost egalată la puncte de Toro Rosso, riscă să termine sezonul doar pe locul opt în clasamentul constructorilor.

Rezultatele vor avea efecte directe asupra bugetului echipei pentru anul viitor, întrucât sumele provenite din drepturile TV sunt direct proporţionale cu performanţele din campionat.

Patronul Peter Sauber a sugerat că adevăratul motiv al regresului echipei este acordul pentru reducerea costurilor, întrucât elveţienii au decis în luna iulie să renunţe la dezvoltarea tehnologiei prin care gazele de eşapament pot fi eliminate prin eleronul spate, la scurt timp după ce FIA a interzis această practică.

Ulterior, forul mondial a revenit asupra deciziei şi a interzis tehnologia abia din sezonul 2012, însă Sauber a preferat să se concentreze în altă direcţie. Rivalii au optat însă să dezvolta în continuare acest concept, fapt ce explică parţial progresele obţinute de Force India şi Toro Rosso.

"În iulie am crezut că FIA va merge înainte cu interzicerea tehnologiei şi, prin urmare, am oprit complexul proces de dezvoltare.

Din motive de costuri!", a precizat Sauber.

Via | GMM

Comentarii (1)

  • alonso
    sauber
    tapa ati pierdut la faza asta
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru