În plus, publicaţia elveţiană Handelszeitung a relatat că furnizorii echipei continuă să-şi ceară sumele restante în instanţă, întrucât nu au primit banii conform contractelor.
Şefa Monisha Kaltenborn a negat informaţiile din puiblicatia elveţiană, însă a admis că există în continuare probleme cu furnizorii.
"În Handelszeitung s-au scris lucruri care nu sunt adevărate. Am spus deja că suntem într-o situaţie provocatoare. Prin acest parteneriat există un trend pozitiv, dar avem nevoie de timp. Este un evident pas înainte pentru noi şi furnizorii noştri şi rămânem în contact cu ei, dar este o problemă internă.
Este evident că ne vom achita toate datoriile şi le mulţumim furnizorilor pentru răbdare", a declarat ea pentru Speed Week.Conform parteneriatului cu cele trei companii din Rusia, Sergey Sirotkin va deveni unul dintre piloţii echipei în sezonul 2014. Întrucât acesta nu are superlicenţă şi niciun fel de experienţă în Formula 1, Sauber a anunţat un program prin care speră să-l pregătească pe rus să facă faţă cerinţelor din Formula 1.
"Plănuim să facem teste cu un monopost din 2011 şi apoi vom avea o demonstraţie în 27 septembrie la Soci. Apoi voi avea un program de antrenament pentru a fi pregătit la timp. Încerc să vorbesc mult cu inginerii, să văd echipa tehnică şi să cunosc cât mai multe. Cred că totul decurge bine şi avem timp pentru asta", a explicat pilotul rus în vârstă de numai 18 ani.
Via Motorsport
Comentarii (0)