Sauber, convins că echipa va reveni la forma din anii trecuţi
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
BMW-Sauber a avut parte de unul dintre cele mai dificile debuturi de sezon în 2010, echipa fiind lovită sistematic de numeroase defecţiuni tehnice la monopostul C29.
Revirimentul s-a produs începând de la Marele Premiu al Spaniei, iar Kamui Kobayashi a adus primul punct pentru elveţieni în cursa precedentă de la Istanbul.
Acest lucru îl determină pe Peter Sauber să afirme că BMW-Sauber este capabilă să revină la performanţele din ultimii ani, când echipa a luptat pentru victorii, chiar dacă nu mai este sprijinită de constructorul BMW.
"Rezultatele sunt importante pentru sponsori, pentru a le demonstra că am înregistrat progrese, dar când vorbesc cu sponsorii aceştia ştiu istoria echipei. Nu are niciun sens să le prezint situaţia de acum, dar este necesar să mergem înapoi. Echipa este cea veche, infrastructura este una dintre cele mai bune şi este doar o chestiune de timp până când vom reveni. Nu suntem departe de Renault sau Mercedes şi nu poţi faci o comparaţie între un debutant precum Kamui Kobayashi şi cineva precum Michael Schumacher sau Robert Kubica.
Nu poţi face asta", a declarat elveţianul în cadrul unui interviu acordat publicaţiei Autosport.Marele Premiu al Turciei a consemnat finalizarea cursei de către ambii piloţi ai echipei, dar şi potenţialul lui Kobayashi, iar Sauber a admis că aceste lucruri sunt esenţiale pentru ceea ce va urma în acest sezon.
"Este normal să fii fiabil. Sper să putem fi fiabili şi în viitor. Pentru mine a fost foarte important ca în Turcia Kobayashi s-a calificat în Q2. Momentul ales a fost excelent siasta mi-a arătat de ce este în stare maşina şi, de asemenea, că Kobayashi este capabil de asta", a adăugat el.
BMW-Sauber va introduce o serie de update-uri minore pentru Marele Premiu al Canadei din acest weekend, însă principalul update va fi implementat pe monopost la jumătatea sezonului.
Via | Autosport
Comentarii (2)