Şanse minime pentru reprogramarea cursei din Bahrain

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 23.02.2011
Bernie Ecclestone a admis că reprogramarea cursei din Bahrain spre finalul sezonul este dificilă din cauza calendarul aglomerat.

Marele Premiu al statului Bahrain a fost amânat pe termen nelimitat din cauza instabilităţii politice şi sociale din această ţară, însă cursa are toate şansele să fie în cele din urmă anulată pentru sezonul 2011.

Principalul motiv este aglomerarea calendarului competiţional, care chiar şi fără Bahrain include un număr record de 19 curse.

"Analizăm cum putem include (n.r - Bahrain) în calendar. Nu ştim. Sunt dezamăgit că evenimentul a fost amânat, dar dacă ne uitam la cum decurg lucrurile în acea parte a lumii în acest moment, este singurul lucru pe care îl putea face cineva", a declarat britanicul în vârstă de 80 de ani citat de publicaţia The Guardian.

Iniţial, s-a vehiculat că Marele Premiu al statului Bahrain ar putea fi reprogramat pentru 20 noiembrie, una dintre puţinele date libere din calendar. Totuşi, acest lucru ar însemna că ultimele trei curse ale sezonului să se desfăşoare într-un interval de numai trei săptămâni, iar şansele ca echipele şi piloţii să accepte o asemenea aglomerare a programului sunt minime. In plus, amânarea cu o săptămână, pentru 4 decembrie, a ultimei curse a sezonului de la Interlagos nu este agreată de Brazilia, întrucât în weekendul respectiv are loc ultima etapă a campionatului naţional de fotbal, care suscită un interes major în rândul fanilor.

O ultimă alternativă ar fi plasarea cursei din Bahrain în timpul vacanţei de patru săptămâni din luna august, însă în acea perioadă temperaturile din Orientul Mijlociu depăşesc frecvent 40 de grade.

Pe de altă parte, Ecclestone a dezvăluit ca Bahrain nu va trebui să plătească în acest an taxa de găzduire a cursei de Formula 1 estimată la 40 de milioane de dolari, în cazul în care Marele Premiu nu va mai avea loc în 2011.

"Taxa care este plătită în mod normal pentru acest eveniment nu mai este plătită. Nu le cer bani pentru o cursă pe care nu o mai obţin. Nu sunt sigur dacă sunt acoperiţi de asigurare pentru pierderea veniturilor sau vânzarea biletelor, dar dacă este vorba de forţă majoră, asta este. Este ca şi cum ar fi fost loviţi de un cutremur, nimeni nu ar fi putut să prevadă asta cu o lună în urmă. Vor plăti taxa doar dacă (n.r - cursa) va fi reprogramată", a mai precizat el.

În urma amânării cursei din Bahrain, sezonul 2011 al Formulei 1 va începe în 27 martie cu Marele premiu al Australiei.

Via | The Guardian | Daily Telegraph

Comentarii (1)

  • maicuminte
    da-i dreaq, nu reprogramati nimic, nu merita F1.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru