Sam Bird va testa pentru Mercedes GP la Abu Dhabi

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 29.10.2010
Mercedes GP a anunţat că Sam Bird va testa pentru echipă în sesiunea de evaluare de la Abu Dhabi dedicata tinerilor piloţi.

Mercedes GP a anunţat vineri numele pilotului pe care îl va evalua pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi în luna noiembrie, la câteva zile după încheierea sezonului 2010.

Este vorba despre britanicul Sam Bird în vârstă de 23 de ani, care ocupă locul 5 în clasamentul competiţiei GP2, acesta având ocazia să testeze monopostul W01 timp de două zile.

"Bird a făcut o treabă impresionantă în GP2 pe parcursul primului său sezon. Este cel mai bine plasat debutant în clasament cu câteva rezultate excelente în acest an. Suntem foarte mulţumiţi că Bird ni se va alătura pentru testul dedicat tinerilor piloţi de lună viitoare şi suntem încrezători că ne va oferi feedback-ul solicitat. De asemenea, aceasta este o ocazie excelentă pentru Bird să-şi continue progresele în sporturile cu motor şi să-şi lărgească experienţa în Formula 1", a declarat Ross Brawn, şeful echipei Mercedes GP.

Bird a concurat în Formula 3 Euroseries în 2009 şi a sosit în GP2 în acest sezon, după ce în urmă cu 3 ani a testat pentru Williams în cadrul unui test aerodinamic pe aeroportul din Kemble.

Via | Mercedes GP

Comentarii (4)

  • Spartanu
    F1
    nu stiu de ce,dar am impresia ca vor sa-l inlocuiasca pe schumacher,in caz ca acesta anu viitor nu va avea rezultate bune.sper sa nu fie asa.schumacher nu merita sa fie inlocuit.
    6 6
  • spartanu
    stai linistit,nu-l vor inlocui pe schumi,cel putin nu la anul si sigur nu cu cu Sam Bird
    6 0
  • Spartanu
    alex
    mersi de incurajare.sper sa faca fat la anu schumi,sa le inchida gura unora sau mai bn zis celor care l-au criticat.
    3 2
  • Spartanu
    alex
    ....sa faca fata la anu.....
    3 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru