Safety Car-ul Formulei 1, implicat într-un accident bizar la Monza. Pilotul a scăpat fără răni

de Tiberiu Safta, Foto: XPB Images
Vineri, 30.08.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Safety Car-ul Formulei 1 a fost implicat într-un accident bizar pe circuitul Monza înaintea Marelui Premiu de Formula 1 al Italiei. Pilotul mașinii, Bernd Maylander, a scăpat fără răni.

În lumea motorsportului, mai ales în Formula 1, Safety Car-ul joacă un rol esențial în păstrarea unui nivel de siguranță ridicat pe circuit în urma unui accident mare a unuia sau mai multor concurenți. De foarte puține ori în istoria Formulei 1 am avut parte de un incident în care a fost implicată mașina de siguranță, dar iată că un asemenea incident tocmai a avut loc la Monza, în ziua de joi.

Pentru Marele Premiu de Formula 1 al Italiei, Safety Car-ul este un Aston Martin Vantage F1 Edition. Această mașină a fost implicată într-un accident bizar în timpul verificărilor circuitului și sistemelor de comunicații FIA, derulate cu o zi înaintea startului primelor sesiuni de antrenamente. În timpul unui tur rapid, pilotul Safety Car-ului, Bernd Maylander, a pierdut controlul mașinii la frânarea pentru virajul Parabolica, ultimul viraj al circuitului.

Mașina s-a răsucit și a alunecat pe zona de pietriș înainte ca aceasta să se izbească de zidurile TecPro.

Din fericire, atât Bernd Maylander, cât și însoțitorul său, au scăpat fără răni.

Din primele informații, se pare că ar fi vorba despre o problemă tehnică ce a dus la producerea accidentului. În momentul frânării pentru viraj, mașina a șerpuit, ceea ce sugerează o problemă la frâne.

Weekend-ul de Formula 1 din Italia nu va fi afectat de acest incident, deoarece Formula 1 are un Safety Car de rezervă pentru astfel de eventualități.

Nu este pentru prima dată când o mașină de siguranță este implicată într-un accident. Înaintea Marelui Premiu de la Monaco din anul 2000, mașina medicală a fost avariată în urma unui impact cu o barieră de pe circuit.

Doi ani mai târziu, înaintea cursei din Brazilia, Formula 1 a fost la un pas de tragedie. Nick Heidfeld, pilot la Sauber în 2002, a intrat cu mașina sub portiera șoferului mașinii medicale, care se oprise pentru un alt pilot rămas pe circuit. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în acel incident.

via Formula 1

Comentarii (3)

  • Bixente
    De curand s-a incheiat Finland Rally, etapa care-i asemuita cu Formula 1 a WRC-ului.
    Se naste intrebarea:
    Maylander a vrut sa parcurga Parabolica folosind stilul scandinav de a lua virajul ?
    .....Fiindca imaginile tocmai asta confirma.
    3 1
  • schumi
    problema tehnica pe naiba, a ratat franarea
    5 0
  • Auguri di Autodromo Nationale
    FP UNO
    1 Max Verstappen Red Bull Racing 1:21.676
    2 Charles Leclerc Ferrari +0.228
    3 Lando Norris McLaren +0.241
    4 Carlos Sainz Ferrari +0.450
    5 Valtteri Bottas Kick Sauber +0.451
    6 Oscar Piastri McLaren +0.523
    7 Lewis Hamilton Mercedes +0.538
    8 Alexander Albon Williams +0.544
    9 Sergio Perez Red Bull Racing +0.635
    10 Fernando Alonso Aston Martin +0.639
    11 Kevin Magnussen Haas F1 Team +0.896
    12 Daniel Ricciardo RB +0.929
    13 Yuki Tsunoda RB +1.038
    14 Pierre Gasly Alpine +1.087
    15 Guanyu Zhou Kick Sauber +1.178
    16 Lance Stroll Aston Martin +1.188
    17 Franco Colapinto Williams +1.204
    18 Esteban Ocon Alpine +1.204
    19 Nico Hulkenberg Haas F1 Team +1.481
    20 Andrea Kimi Antonelli Mercedes +2.279
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru