Nico Rosberg a obţinut al 10-lea pole position din acest sezon după ce a fost cronometrat cu 1:10.023, însă germanul l-a surclasat pe coechipierul său Lewis Hamilton pentru numai trei sutimi de secundă. Rezultatul este unul esenţial în încercarea lui Rosberg de a reduce diferenţa de 24 de puncte care îl separă de Hamilton, însă în precedentele nouă curse în care a plecat de pe prima poziţie a obţinut doar două victorii.
În faţa propriilor suporteri care l-au aclamat în permanenţă, Felipe Massa a obţinut locul trei şi a fost cu numai două zecimi de secundă mai lent decât Rosberg, însă a abandonat ultimul tur rapid după o eroare. Pilotul echipei Williams şi-a egalat astfel cel mai bun rezultat din acest sezon în calificări înregistrat anterior în Germania şi va fi acompaniat pe prima linie a grilei de start de coechipierul său, Valtteri Bottas.
McLaren şi-a adjudecat locurile cinci şi şapte prin Jenson Button şi Kevin Magnussen, iar Sebastian Vettel a intercalat monopostul Red Bull Racing între cei doi.
Ferrari nu a putut emite pretenţii la primele linii ale grilei de start, întrucât Fernando Alonso şi Kimi Raikkonen au terminat pe locurile opt şi 10 la capătul unei singure ieşiri pe circuit. Surpriza negativă a fost produsă de Daniel Ricciardo, care a stabilit doar al nouălea timp al sesiunii.Q2: Sauber continuă parcursul modest
Sauber a ratat promovarea în ultima parte a calificărilor cu ambii piloţi, după ce Esteban Gutierrez şi Adrian Sutil au ocupat doar locurile 11 şi 13, cu Nico Hulkenberg (Force India) între cei doi pe locul 12.
Daniil Kvyat nu a ieşit pe circuit în această parte a calificărilor, întrucât mai avea de suportat o penalizare de şapte dintre cele 10 poziţii pentru înlocuirea motorului la Austin. Pilotul Scuderiei Toro Rosso va pleca astfel de pe ultima linie a grilei de start.
Q1: Lotus, eliminată cu ambii piloţi
Chiar dacă în prima parte a calificărilor au fost eliminaţi doar patru piloţi, doi dintre aceştia au aparţinut celor de la Lotus. Romain Grosjean a fost primul sub linie în faţa lui Jean-Eric Vergne (Toro Rosso), în timp ce coechipierul său Pastor Maldonado a fost cel mai lent.
Totuşi, venezueleanul nu va pleca ultimul de pe grila de start, întrucât Sergio Perez (Force India), clasat pe 17, este penalizat cu şapte poziţii pentru un incident de cursă în etapa precedentă de la Austin, pe lângă penalizarea suferită de Kvyat.
Marele Premiu al Braziliei va avea loc duminică cu începere de la ora 18:00, ora României.Brazilia - Rezultate Calificări:
Loc | Pilot | Echipa | Timp | Diferenta |
---|---|---|---|---|
1 | Nico Rosberg | Mercedes | 1m10.023s | - |
2 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1m10.056s | 0.033s |
3 | Felipe Massa | Williams/Mercedes | 1m10.247s | 0.224s |
4 | Valtteri Bottas | Williams/Mercedes | 1m10.305s | 0.282s |
5 | Jenson Button | McLaren/Mercedes | 1m10.930s | 0.907s |
6 | Sebastian Vettel | Red Bull/Renault | 1m10.938s | 0.915s |
7 | Kevin Magnussen | McLaren/Mercedes | 1m10.969s | 0.946s |
8 | Fernando Alonso | Ferrari | 1m10.977s | 0.954s |
9 | Daniel Ricciardo | Red Bull/Renault | 1m11.075s | 1.052s |
10 | Kimi Raikkonen | Ferrari | 1m11.099s | 1.076s |
11 | Esteban Gutierrez | Sauber/Ferrari | 1m11.591s | - |
12 | Nico Hulkenberg | Force India/Mercedes | 1m11.976s | - |
13 | Adrian Sutil | Sauber/Ferrari | 1m12.099s | - |
14 | Romain Grosjean | Lotus/Renault | 1m12.037s | - |
15 | Jean-Eric Vergne | Toro Rosso/Renault | 1m12.040s | - |
16 | Pastor Maldonado | Lotus/Renault | 1m12.233s | - |
17 | Daniil Kvyat | Toro Rosso/Renault | - | - |
18 | Sergio Perez | Force India/Mercedes | 1m12.076s | - |
Poate ca daca va reusi sa se concentreze si in curse asa cum o face in calificari si daca va fi atent si va invata meseria pe care o stie Hamilton in plus fata de el, va reusi intr-un final sa il bata pe Hamilton sau pe cel care ii va fi coechipier.
Eu continui sa sper ca lucrul asta se va intampla.
"Ferrari doing the impossible to try and make Kimi go faster than FA, it is almost laughable." Deci ii superrrrrrrr :)))))
Cat despre calificari 1-4, super ok, restul... nu-i nimic de spus.
Dupa ce ca nu au sanse sa mai lupte cu Williams acuma isi dau cu stangul in dreptu si poate se trezesc depasiti si de McLaren si apoi sa vezi distractie...... Ferr1 o fi reprezentand el Ferrari dar din pacate Ferrari nu il mai reprezinta pe el.... si asta o sa ii coste bani din drepturile de televiziune pentru ca oriccum locul 5 primeste mai putini bani decat locul 4(daca ii depaseste McL), la fel cum locul 4 primeste mai putini decat locul 3..... dar cu prostul.....
http://www.youtube.com/watch?v=B41LTCxiTYk