Britanicul a obţinut locul doi pe grila de start, însă Rosberg îşi pune toate speranţele într-o eventuală greşeală făcută sub presiune pentru a reuşi să-şi adjudece trofeul mult râvnit.
"Trebuie să-mi fac treaba. Cu siguranţă va fi o luptă grozavă între noi în cursă, dar sper că nu pentru victorie, ci între Hamilton şi Valtteri Bottas (n.r - locul trei). Presiunea este una dintre speranţele pe care le am. Dacă Hamilton este sub presiunea şi comite greşeli precum cea de astăzi (n.r - din calificări), voi forţa tot timpul şi voi menţine pilotajul la un nivel înalt", a declarat el.
Hamilton l-a învins cu numai o zecime de secundă pe Bottas în calificări, însă în mod obişnuit Williams nu are ritmul necesar pentru a lupta cu Mercedes pentru victorie.
Tocmai de aceea, britanicul rămâne relaxat înaintea finalei de duminică şi susţine că va aborda cursa la fel ca şi pe celelalte, fără să menţioneze explicit dacă va încerca să-l depăşească la start pe Rosberg."Nu am avut cele mai bun tururi, dar totuşi a fost o sesiune bună de calificări şi m-am bucurat. Dar mâine este o zi specială. Voi aborda cursa la fel ca întotdeauna", a precizat el.
Cum se va decide titlul în Abu Dhabi
Hamilton are un avans de 17 puncte în clasamentul general în faţa lui Rosberg înaintea cursei decisive de la Abu Dhabi, în care se vor acorda de două ori mai multe puncte după următorul sistem: 50-36-30-24-20-16-12-8-4-2.
Hamilton câştigă titlul dacă:
▶ termină pe primul sau al doilea loc;
▶ termină pe locul trei, patru sau cinci, iar Rosberg nu câştigă;
▶ termină pe locul şase, iar Rosberg termină cel mult pe locul patru;
▶ termină pe locul opt, iar Rosberg termină cel mult pe locul cinci;
▶ termină cel mult pe locul nouă, iar Rosberg cel mult pe locul şase.
Rosberg câştigă titlul dacă:
▶ termină pe primul loc, iar Hamilton nu termină pe locul doi;
▶ termină pe locul doi, iar Hamilton termină cel mult pe locul şase;
▶ termină pe locul trei, iar Hamilton termină cel mult pe locul şapte;
▶ termină pe locul patru, iar Hamilton termina cel mult pe locul nouă;
▶ termină pe locul cinci, iar Hamilton termină cel mult pe locul 10.
▶ Avancronica Marelui Premiu din Abu Dhabi: Luptă decisivă pentru titlul mondial
Program
Marele Premiu din Abu Dhabi va avea loc după următorul program, conform fusului orar al României:
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisii TV |
Antrenamente 1 | vineri, 21 noiembrie | 11:00 | - |
Antrenamente 2 | vineri, 21 noiembrie | 15:00 | - |
Antrenamente 3 | sambata, 22 noiembrie | 12:00 | - |
Calificari | sambata, 22 noiembrie | 15:00 | Dolce Sport, RTL si M1 |
Cursa | duminica, 23 noiembrie | 15:00 | Dolce Sport, RTL si M1 |
Adica el spera sa pateasca Lewis ceva ca sa castige.
Jalnic caracter!