Rosberg: "Relaţia cu Hamilton este foarte dificilă, dar echipa gestionează situaţia"

de Daniel Popescu
Vineri, 25.07.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Nico Rosberg a admis că relaţia cu Lewis Hamilton este dificilă în contextul luptei pentru titlul mondial, însă afirmă că echipa reuşeşte să gestioneze situaţia.

Trebuie să lucrăm ca o echipă, dar vine un moment când vrei să-l baţi pe celălalt. Este o limită subţire.

Nico Rosberg
Pilot Mercedes
Nico Rosberg şi Lewis Hamilton sunt despărţiţi de numai 14 puncte în lupta pentru titlul mondial, iar acest lucru afectează inevitabil modul în care cei doi colaborează în cadrul echipei.

După ce anterior a admis că nu-i dezvăluie coechipierului său toate secretele de pilotaj, Rosberg afirmă că relaţia dintre cei doi este dificilă prin prisma luptei pentru titlul mondial.

"Este foarte dificil. Pe plan intern trebuie să găsim un echilibru, deoarece concurăm în primul rând pentru Mercedes, reprezentăm Mercedes şi vrem să facem o treabă bună pentru ei. Aşa că trebuie să lucrăm ca o echipă, dar vine un moment când vrei să-l baţi pe celălalt. Este o limită subţire", a declarat el.

Esential 14 puncte este avansul lui Nico Rosberg in clasamentul general in fata lui Lewis Hamilton
În acest context, Rosberg laudă conducerea tehnică a echipei, formată din directorul tehnic Paddy Lowe şi directorul de motorsport Toto Wolff, pentru modul în care au reuşit să gestioneze situaţia, în ciuda unor momente dificile pe parcursul primelor 10 curse ale sezonului.

"Este un job foarte dificil.

Sunt mai multe perioade dificile pentru a gestiona întreaga situaţie şi suntem norocoşi că suntem pregătiţi foarte bine din acest punct de vedere. Sunt recunoscător pentru modul în care Lowe, Wolff, dar şi Niki Lauda (n.r - preşedintele Mercedes) au reuşit să gestioneze echipa şi situaţiile. Au făcut o treabă bună, dar este în continuare o provocare", a adăugat el.

Via ESPNF1

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru