Acesta avertizează că, în ciuda calculelor hârtiei, echipele rivale ar putea emite pretenţii la titlurile mondiale, astfel că evită să facă predicţii.
"Cea mai mare provocare este să fac tot ce pot şi să fac lucrurile mai bine ca niciodată. A doua provocare este să fiu primul dintre toţi şi să-l înving pe Lewis Hamilton, iar apoi să înving toate celelalte echipe. Nu avem nicio idee unde suntem, aşa că trebuie să aşteptăm. Sigur că anul trecut am avut o bază de plecare bună şi şansele sunt bune, dar nu ştim", a declarat el pentru postul britanic de televiziune SkySports.
Rosberg afirmă că a avut nevoie de numai câteva zile pentru a trece peste dezamăgirea de a pierde titlul în favoarea lui Hamilton şi este încântat că noul sezon este aproape de start prin sesiunea de teste de la Jerez care va începe în 1 februarie.
"Sentimentul trece foarte repede, indiferent că este succes sau nu, mi-a luat câteva zile să trec peste asta.
În acest caz a fost grozav, când este vorba despre succes nu este atât de grozav, pentru că vrei să te bucuri mai mult timp. Dar cu siguranţă sunrt pregătit, a fost o pauză lungă", a adăugat el.Via SkySports
Sper macar sa fie o echipa doua mult mai aproape de ei,dar nu-mi fac sperante prea mari....