Chiar dacă finalul de sezon a fost dezamăgitor, Nico Rosberg insistă că Mercedes a înregistrat progrese majore pe parcursul anului.
"Progresul este semnificativ. Din păcate, nu am văzut prea mult din asta în a doua jumătate a sezonului, dar în prima parte am avut cel mai rapid monopost în două curse, China şi Monaco. Acesta este progresul. Facem progrese şi devenim din ce în ce mai buni. Oamenii competenţi care ni s-au alăturat şi modul în care totul lucrează în armonie reprezintă paşi uriaşi şi de aceea sunt sigur că anul viitor va fi mai bun", a declarat germanul.
Chiar dacă admite că Mercedes a progresat mai lent decât ar fi sperat întreaga echipă, Rosberg este încrezător că sezonul viitor va fi unul mai bun pentru germani."Din păcate, acest proces a durat mai mult decât speram.
Speram să luptăm pentru titlu în acest an şi asta nu s-a întâmplat, iar diferenţa a fost destul de mare. Dar am învăţat multe lecţii în acest an şi de aceea sunt foarte încrezător că vom începe bine anul viitor şi că ne vom dezvolta pe parcursul sezonului", a adăugat el.Via Autosport
poate asta se va intampla si cu mercedes.
dar oricum erau mai bune ca in 2005 2006 2007 2008
Schumi a terminat pe locul 7 si a obtinut 6 puncte in ultima cursa a sezonului ! Pentru conformitate: http://www.formula1.com/results/season/2012/883/
mavrick siguranta pilotilor este foarte buna in monoposturile actuale de F1. Ce nu e in ordine sint limitarile exagerate ale regulamentului care nu permit decit dezvoltari minore.
Cockpit acoperit? s-ar pierde sarmul F1. Nu cred ca ar accepta Bernie asta. Or sa mai lucreze la HANS, casti, parbriz mai inalt, dar cockpit acoperit chiar nu cred ca se va-ntampla prea curand.
Si, revenind la articol...bun, se dezvolta Mercedes, avanseaza, dar ce D-zeu...unde au pierdut avantajul din 2009? Mercedes a cumparat echipa campioana mondiala titulara. Neasteptata, e drept, dar tot campioana mondiala. in afara de faptul c-au plecat pilotii, echipa de conducere a ramas tot aia si cand i-a cumparat Mercedes. Insa in 2010 s-au dus direct in jos. Deh, ce inseamna management nou, strici ca sa ai ce sa reconstruiesti.