Rosberg, convins că îl va depăşi pe Webber la start

De Daniel Popescu
Publicat Sambata, 07.05.2011
Nico Rosberg este încântat de progresele înregistrate de Mercedes GP după ce a terminat calificările pe locul trei şi susţine că-l va depăşi la start pe Mark Webber.

Mercedes GP a confirmat progresele înregistrate în ultima perioadă şi a obţinut un loc trei în calificările din cadrul Marelui Premiu al Turciei prin Nico Rosberg.

Germanul este încântat de ipostaza în care se află, în special după un debut modest de sezon cauzat de deficienţele monopostului W02.

"Cu siguranţă sunt fericit, este foarte frumos să vedem progresele pe care le facem. Când mă gândesc unde eram acum patru curse... învăţăm din greşelile pe care le-am comis şi scoatem tot ce este mai bun din monopost. Asta este foarte bine, iar echipa a făcut o treabă foarte bună, dar încă nu suntem acolo unde vrem să fim, aşa că vom forţa în continuare", a declarat el la conferinţa de presă de după calificări.

Chiar dacă va pleca din spatele piloţilor care deţin cel mai bun monopost, Rosberg este convins că îl va depăşi la start pe Mark Webber, întrucât pleacă de pe partea curată a circuitului.

"Voi avea un start strălucitor. Sunt pe partea curată a grilei, aşa că voi trece de Webber şi apoi vom vedea.

Avem o strategie inteligentă şi un set nou de pneuri soft pe care nu l-am folosit în Q3. Sunt încrezător că putem avea o cursă bună, dar rămâne de văzut cât de bună va fi", a mai precizat el.

Coechipierul său Michael Schumacher a terminat calificările doar pe locul 8, fiind mai lent cu peste o secundă decât el, în ciuda rezultatelor promiţătoare din antrenamente.

"Nu sunt mulţumit deloc. Este puţin neobişnuit să fiu atât de în urmă. Din orice motiv, aderenţa nu a fost acolo comparativ cu ce am simţit dimineaţă. M-am chinuit încă din Q2 şi circuitul a fost cu siguranţă mai bun decât dimineaţă, dar nu am putut reproduce acel rezultat (n.r - locul 2). Cu cât forţam mai mult, cu atât lucrurile mergeau mai prost şi până la urmă nu am mai avut aderenţă deloc", a explicat septuplul campion mondial.

Comentarii (21)

  • ...
    pana la urma strategia cu un set de pneuri noi pt cursa cred ca va devenii nula. pentru ca toate echipele au folosit-o. dintre toate mclaren a castigat cel mai mult in urma cu 3 sapt.
    5 2
  • Schumy
    I se intampla ceva !!! Cum dimineata are aderenta si e al 2 -ela si in calificari nu mai are ?!? In toate antrenamentele e in primii 5 si apoi gata. Cred ca mai e si altceva la mijloc.... Nu se poate. Se vede ca el e acolo,merge,mai are vana dar tot timpul in calificari e out. Astept si parerile voastre......
    11 5
  • schumi
    nici eu nu-mi pot explica.... in antrenamente e jupan si-n calificari nimic, dar nacar face curse frumoase si oricum maine va termina in fata lui rosberg
    9 6
  • @Gabi & iulian
    Nu-mi pot explica nici eu ce poate fi la mijloc... care poate fi cauza rezultatelor slabe din calificari? Pe Rosb. il vad tot mai mindru ca il depaseste constant pe Schum... ce sa-i faci, Schum tre sa forteze mai mult in calificari...
    5 1
  • ayrton4ever
    ce sa-i faci?...asa se intampla cand nu-ti mai alegi coechipierii....si-i obligi sa fie secunzi cu toate ca-s mai slabi ca tine...
    ce sa-i faci?...raspunsul e simplu...asa se intampla cand in sfarsit ai un coechipier pe care nu ti l-ai ales tu ....e mai rapid decat tine...si nu are specificat in contract ca e pilot secund..si ii este interzis sa te depaseasca cu exceptia momentelor in care ai probleme mecanice( rubens sau irvine).....Rosberg este mult peste valoare lui irvine...massa...sau rubens...veti vedea pe viitor...
    8 14
  • ayrton4ever
    cand coechipierul iti da 1 sec in calificari....
    cand coechipierul iti da o sec in calificari...inseamna ca e o problema ...mai ales cand ai 7 titluri si te lauzi ca esti intr-o forma fizica mai buna decat la 25 de ani...dar ce sa faci ..asta este...are 7 titluri si cu asta basta...inchide gura oricui...abia astept sa-l zboare astia de la mercedes...ca e praf rau....si-l mai are si pe ross brawn de partea lui....dar degeaba
    7 18
  • salutare
    problema,daca ii putem spune problema,este ca in calificari nu se concureaza la maxim,poate doar la 60% din potentialul maxim,iar cand vin caificarile,din Q2 sau Q3,atunci se schimba placa si intra toti cu motoarele setate pe maxim,iar Schumacher concureaza pe maxim de vineri si stie unde isi are limitele,ceilalti atunci se descatuseaza,iar rezultatul e cel pe care il vedem!
    8 5
  • Cristi Gheorghe
    Antrenamente
    In antrenamente toata lumea testeaza cate ceva, iar RBR fac intentionat niste timpi mai slabi decat pot pt a induce in eroare. Doar nu credea Schumacher ca e doar cu 1 miime de secunda mai lent decat Vettle, nu?
    10 2
  • Schumi
    Sunt piloti care isi ascund potentialul masinii pana in calificari. Dovada timpii realizati pe un tur. Schumacher este mai lent decat Rosberg, varsta si adaptarea la gramezile de butoane il afecteaza. Nici macar un Senna n-ar fi facut astazi mai mult.
    8 3
  • I s-a urcat la cap lu' Rosberg. Cred ca ar trebui sa il puna la punct Schumacher si Brawn. Maine, poimaine mai declara ca o sa castige si titlul mondial cand stim cu totii ca asta se poate realiza doar printr-un mare noroc. E un pilot gen Webber, foarte bun de nr 2 intr-o echipa, in rest ... nimic.
    9 5
  • Cred ca Schumacher ar trebui sa isi pastreze micile "secrete" doar pentru el si sa nu le mai imparta cu toata echipa. Rosberg sa isi vada linistit de masina sa, apoi cred ca s-ar vedea diferenta. E de la sine inteles ca Mercedes GP a facut progres datorita lui Brawn si Schumacher, nu Brawn si Rosberg.
    Rosberg ar trebui sa fie mandru de reusita sa cand o sa-l invinga intr-o lupta directa pe Vettel, deoarece Sebi are cea mai buna masina in acest moment si merge precum un ceas elvetian.
    Oricum Schumacher are o mare victorie datorita faptului ca mai poate la anii sai. Si trebuie apreciata placerea pe care germanul o are pentru acest sport, singura care il mai tine in F1, fiindca bani si celebritate are cat pentru 7 vieti.
    P.S. Daca Sebi il scoate din cursa pe Rosberg ii dau o bere :))
    10 4
  • E mare
    Schumi e mare. Pe zi ce trece il admir tot mai mult. Specialistii in rontaiala se rad de hienele care cred ca au de-a face cu un starv...
    9 2
  • Schumy
    Revina . Am citit mai sus ca in Q3 pilotii dau tot ce au mai bun .OK de acord dar cum va explicati ca Schumy in practice 3 scoate timp 1.26 .0si un pik si in cel ce trebuia sa fie cel mai rapid tur 1.26.6si un pik..................................????????
    6 2
  • Schumy
    Imi dati si mie voie sa cred ca e ceva ineregula acolo?
    Poate sa fie rapid dar nu cand trebuie. CIUDAT
    4 2
  • Pneuri
    Ie nebunia cu strategia pneurilor. Care unor lutatori ca Schumi ori Alonso, nu le place. Sa-si puna pantofi cu toc? sa-si ia addidasii ori ghetutele? Papuci de pasla, slapi, saboti ori botine? Io merg la cumparaturi in picioarle goale ca sa-mi conserv spiritu competitional. Nici un rrom nu mi-o ia inainte...
    5 1
  • Banuiala
    In antrenamente se incearca tot felul de setari, si e tine de maiestria pilotului sa le simta...descopere.... Schumy munceste la antrenente si Rosberg doar "imrumuta" setarile ..restu e diferenta de ani. Sa nu credem acum ca Brawn il protejeaz pe Schumy.. interesul lui e echipa.
    PS : nu stiu daca ati observat dar Schumy are trase diferite de mai toti piloti.

    @ayrton4ever
    la critica suntem un popor bun , si vorba ai "cat despre morti ..numai de bine"...si restu e tacere.
    6 2
  • @Jaros
    Cred ca ai dreptate. Prea a crescut brusc Rosberg... si diferenta este dubios de mare
    4 2
  • salut
    citit o analiza foarte interesanta!
    http://www.f1fanatic.co.uk/2011/05/07/2011-turkish-grand-prix-qualifying-analysis/
    0 3
  • @mad79 Multumiri
    Excelenta analiza. E ceva cu care merita sa-ti bati capul. Multumiri
    0 0
  • ce sa mai zic
    Sunt uimit cand vad ce scuze...care de care mai caraghioase pot gasi unii sau altii....voi nu mai sunteti fani frate...sunteti fanatici....maiestria lui schumacher descopera setarile....rosberg le imprumuta?.....si restul e diferenta de varsta?...:))...nici tu nu crezi aberatiile astea...
    2 4
  • a depasit de a rupt:))
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru