Deloc surprinzător, Mercedes a continuat dominaţia autoritară din weekendul precedent şi a stabilit cel mai bun timp prin Nico Rosberg, care a fost cronometrat cu 1:36.064. Mai lent cu peste 2.5 secunde decât în calificările de sâmbătă, germanul şi-a concentrat atenţia pe setări şi pneuri pe parcursul celor 121 tururi parcurse, un record pentru această zi de teste.
"Scopul nostru a fost să încercăm noi setări şi să cunoaştem pneurile un pic mai bine. Nu încetezi niciodată să înveţi cum să scoţi tot ce este mai bun din pneuri, aşa că a fost o zi productivă din această perspectivă. Am lucrat un pic şi la frâne, pentru că nu sunt pe deplin mulţumit de asta în acest moment", a declarat el.
Force India şi-a adjudecat locul doi prin Nico Hulkenberg, în timp ce Fernando Alonso a fost al treilea la volanul monopostului Ferrari. Spaniolul a provocat un steag roşu în cursul dimineţii după ce s-a oprit pe circuit, însă echipa a avut un program complex: a testat o serie de configuraţii electronice şi a evaluat aerodinamică în timpul rulării cu viteză constantă pe linia dreaptă de start-sosire.
Zi productivă pentru Red Bull
Clasamentul a fost completat de Kevin Magnussen (McLaren) şi Valtteri Bottas, care a efectuat doar 28 de tururi pentru Williams.Red Bull racing s-a mulţumit doar cu locul şapte prin Daniel Ricciardo, însă echipa şi-a concentrat atenţia pe alte aspecte decât timpul pe tur.
"Am parcurs câteva stinturi lungi cu trei tipuri de setări şi am obţinut un feedback bun. Suntem încă un pic în urmă, dar recuperăm şi sunt sigur că în China vom fi un pic mai aproape", a declarat australianul.Pantofi mai mari pentru Sirotkin
Sergey Sirotkin, pilotul de rezervă al echipei Sauber, a parcurs peste 300 de kilometri şi a îndeplinit astfel condiţiile pentru a obţine superlicenţa de pilot.Aflat la prima sesiune competitivă de teste din carieră, rusul de numai 18 ani a avut nevoie de o pereche de pantofi mai mare, după ce iniţial s-a plâns de dureri la picioare în momentele de frânare.
"În primul meu tur de dimineaţă am făcut câteva greşeli şi probabil am pierdut o secundă. După-amiază am avut dificultăţi cu pantofii. Erau prea mici şi a fost dureros când frânam. Am schimbat pantofii, dar a fost în continuare dificil de pilotat", a explicat el.
Sirotkin a ocupat locul opt în clasamentul general, în faţa lui Robin Frijns de la Caterham, a cărui zi s-a năruit încă de dimineaţă în urma unor scurgeri la sistemul hidraulic.
Cel mai afectat de probleme a fost însă Pastor Maldonado, care a efectuat doar 16 tururi pentru Lotus înainte de apariţia unor defecţiuni la unitatea de propulsie. Chiar şi aşa, venezueleanul s-a clasat pe locul 10, în faţa lui Daniil Kvyat de la Toro Rosso.
Teste Bahrain - Rezultate ziua 1:
1.Nico Rosberg Mercedes 1m35.697s 121 2. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 1m36.064s +0.367s 69 3. Fernando Alonso Ferrari 1m36.626s +0.929s 69 4. Kevin Magnussen McLaren-Mercedes 1m36.634s +0.937s 102 5. Valtteri Bottas Williams-Mercedes 1m37.305s +1.608s 28 6. Max Chilton Marrusia-Ferrari 1m37.678s +1.981s 60 7. Daniel Ricciardo Red Bull-Renault 1m38.326s +2.629s 91 8. Sergey Sirotkin Sauber-Ferrari 1m39.023s +3.326s 76 9. Robin Frijns Caterham-Renault 1m40.027s +4.330s 63 10. Pastor Maldonado Lotus-Renault 1m40.183s +4.486s 16 11. Daniil Kvyat Toro Rosso-Renault 1m40.452s +4.755s 67
Lista piloţilor care vor testa miercuri în ultima zi a sesiunii:
Echipa | Miercuri, 9 aprilie |
Mercedes | Lewis Hamilton |
Lotus | Romain Grosjean |
Ferrari | Fernando Alonso |
Sauber | Sergey Sirotkin |
McLaren | Kevin Magnussen |
Williams | Felipe Nasr |
Force India | Sergio Perez |
Toro Rosso | Jean-Eric Vergne |
Marussia | Jules Bianchi |
Red Bull Racing | Daniel Ricciardo |
Caterham | Marcus Ericsson |
primi 2 nu au mers in regim de cursa... adica au mers lejer
la ala care ii spui tu vitzel ( VETTEL) a realizat mai multe lucruri pana acum decat vei realiza tu toata viata