Întrucât sunt în continuare liberi să aibă parte de dueluri roată la roată, Rosberg anticipează că vor mai exista momente de tensiune în ultimele şase curse ale campionatului.
"Vor fi momente bune şi mai puţin bune, vor exista perioade mai dificile. Va fi în continuare o luptă intensă, dar sper să fie şi grozavă", a declarat el citat de postul de televiziune BBC.
Rosberg păstrează poziţia de lider în clasamentul general cu un avans de 22 de puncte în faţa lui Hamilton, însă britanicul a început o nouă cursă de recuperare după victoria categorică obţinută în Marele Premiu al Italiei.
Cu toate acestea, germanul insistă că nu este îngrijorat de parcursul lui Hamilton, care s-a remarcat şi prin numărul mai mare de victorii, şase comparativ cu cele patru ale sale."Nu văd asta ca pe un dezastru. Analizez toate cursele pe care le pierd, pentru că ştiu că pot învăţa din lucrurile pe care nu le fac 100% perfect. Pentru mine este în continuare un moment plăcut şi sunt conştient de cât de norocos sunt să am un astfel de monopost", a adăugat el.
Rosberg şi Hamilton trebuie însă să fie atenţi şi la Daniel Ricciardo, care şi-a exprimat speranţa de a rămâne în lupta pentru titlul mondial prin obţinerea cel puţin a unui podium în Singapore.
▶ Avancronică Singapore: spectacol în noapte fără comunicaţii radio
Via BBC Sport
Comentarii (7)