Într-un clip video publicat pe contul său de Facebook, germanul a admis că are nevoie să-şi îmbunătăţească evoluţiile pe parcursul unei curse dacă vrea să aibă posibilitatea de a lupta cu coechipierul său pentru trofeu în sezonul următor.
"Pentru mine, partea bună este că am fost mai bun în calificări decât Hamilton timp de doi ani. Este o bază bună de plecare pentru sezonul următor. Trebuie să lucrez la ritmul de curse, ici şi colo, unde Hamilton a avut un mic avantaj faţă de mine pe parcursul ultimelor două curse, sau oricum spre finalul sezonului.
Cu siguranţă voi găsi soluţii pentru că ştiu în ce zone trebuie să muncesc din greu şi aştept cu nerăbdare provocarea. Anul viitor voi ataca din nou", a precizat el.Hamilton a obţinut 11 victorii în acest an comparativ cu cele cinci ale coechipierului său şi s-a aflat la conducerea unei curse de Formula 1 pe parcursul a 495 de tururi, spre deosebire de cele 483 de tururi în care germanul a fost lider.
În plus, Hamilton a fost lider în 47.2% dintre tururile petrecute pe circuit, în timp ce procentul lui Rosberg a fost de 45.5%. Rosberg a câştigat totuşi duelul cu Hamilton la câteva capitole, cel mai clar fiind cel al calificărilor: a obţinut 11 pole positionuri, l-a învins cu 11-7 în sesiunile de calificări şi a petrecut 496 de tururi pe circuit în faţa lui Hamilton, în vreme ce britanicul a fost în faţa coechipierului în 480 de tururi.
Comentarii (1)