Rosberg a scăpat de penalizare, dar Alonso critică dur decizia

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 23.04.2012
Nico Rosberg nu a primit niciun fel de penalizare pentru modul agresiv în care s-a apărat în duelurile cu Lewis Hamilton şi Fernando Alonso, însă spaniolul a criticat dur decizia comisarilor.

Nico Rosberg a fost investigat de comisari la finalul cursei din Bahrain pentru modul în care s-a apărat de atacurile lui Lewis Hamilton şi Fernando Alonso.

Între virajele trei şi patru, pilotul echipei Mercedes i-a împins spre marginea circuitului pe cei doi rivali în două incidente separate. Dacă Hamilton a ieşit pe nisip şi a reuşit să-l depăşească pe german datorită aderenţei bune pe respectiva suprafaţă, Alonso nu a fost la fel de curajos şi şi-a schimbat traiectoria pentru a evita o ieşire pe nisip.

Comisarii de cursă l-au absolvit pe Rosberg de orice vină, considerând că "şi-a început mişcarea spre dreapta chiar de la ieşirea din virajul trei şi s-a mutat spre dreapta într-o manieră constantă şi continuă, fără să facă mişcări bruşte".

Decizia comisarilor l-a înfuriat însă pe Alonso, care susţine că manevra lui Rosberg ar fi condus la un accident major dacă în loc de nisip pista ar fi fost mărginită de un zid.

"Dacă în locul zonei largi de eşapare ar fi fost un zid, nu sunt sigur dacă aş mai fi vorbit acum despre asta.

Cred că în viitor vom avea curse interesante. Poţi să-ţi aperi poziţia cum vrei şi poţi depăşi pe exteriorul circuitului", a precizat el, făcând referire şi la modul în care Hamilton l-a depăşit pe Rosberg.

Via | SkySports

Comentarii (5)

  • Serios!!!
    Atunci Schumacher de ce a fost penalizat la faza cu Barichello? Dar a făcut și el mișcarea constant, putea fi ocolit pe cealaltă parte etc. Eu sunt de părere că nu trebuie penalizat. Dar atunci nu trebuia penalizat nici Schumi, nu avea rost întreg scandalul de atunci. Și ce văd!!! Legile nu sunt aceleași ptr toți. Pe unii lumea abia așteaptă să-i ardă.
    25 5
  • @alonso
    Iar plange asta ca o p.... prosta. Probabil el ar vrea ca toti sa se dea la o parte cand il vad in oglinzi, ca e el Fernando si are Ferrari.
    15 19
  • Reguli
    Eu unul sunt cam in dubii cu decizia asta,dar cum sa aparat Rosberg nu cred ca e chiar fair-play si sigur dar comisarii asa au decis asa ca decizia a fost luata.Eu stiam ca un pilot are voie sa depasesasca cu 2 roti limita linie albe care delimiteaza traseul,Rosberg la fortat pe Hamilton peste linie cu toate cele 4 roti ceea ce ar fi un castig obtinut prin avantaj,dar avand in vedere circumstantele in care a fost pus nu cred ca se poate vorbi de o penalizare pt Hamilton.Sper ca pe viitor depasirile sa fie pe traseu ci nu prin afara liniei albe care ar pune in pericol pilotii si care ar putea avea niste urmari urate.
    14 2
  • andrey_1293
    Parerea mea ca ambele dueluri au fost foarte spectaculoase. Putin periculoase dar pana la urma asta e F1. Se pare ca s-au cam obisnuit pilotii cu DRS, KERS si gata. Depasiri usoare. F1 nu este carting. Vrei un loc, te lupti. Si referitor la Fernando, daca acolo era un zid, Rosberg probabil ca nu mai facea asta, iar tu mergeai pe exterior. Dar asta este, s-a intamplat. Macar Hamilton (cum il stim noi mai kamikaze) a avut c**** sa ramana acolo pe pozitie si sa il depaseasca. Asta inseamna spectacol. Eu unul am ramas socat cand am vazut ca Hamilton a ramas pe nisip - m-am gandit omul asta nu e normal, dar pana la urma i-a iesit si a fost foarte frumos. Cand am vazut ca duelul va fi investigat imi venea sa urlu de draci. Cu toate schimbarile astea de regulament, care si-asa este destul de strict, descurajeaza destul de mult pilotii sa faca astfel de manevre, ceea ce inseamna ca n-ar mai trebui sa vedem lupte din astea. Cat despre Schumacher in Ungaria 2010, a fost un duel ok, nu trebuia penalizat, si-a aparat pozitia, exista loc si pe exterior. Ca a fost Barrichello incapatanat si a ramas si el pe interior treaba lui dar a fost un duel regulamentar. Daca se lovea acolo BAR asta era, la fel si in cazul cu ALO, ROS. A riscat sa ramana pe interior nu mai trebuie sa tipe ca nu ii convine.
    16 2
  • f1
    va mai aduceti aminte de duelurile schumi-hakinen?erau cele mai spectaculoase depasiri pe vremea acea.trebuia sa te aperi cum sti mai bine sa nu fi depasit.trebuia sa lupti ca sa depasesti.acuma e o mare prostie F1.nu mai e spectacol deloc.mai vine cate unu ca alonso si se plange ca rosberg nu sa dat la o parte.DRS este cea mai mare tampenie din f1.ca sa depasesti ar trebui sa te lupti nu sa se dea la o parte pilotul din fata ta.
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru