Rosberg a obţinut la Barcelona primul pole position din acest sezon!

de Daniel Popescu
Sambata, 09.05.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Nico Rosberg a stabilit cel mai bun timp în calificările pentru Marele Premiu al Spaniei şi va pleca în premieră în acest an de pe prima poziţie a grilei din fata coechipierului său de la Mercedes, Lewis Hamilton.

Nico Rosberg a avut nevoie de cinci Mari Premii pentru a obţine primul pole position din acest sezon şi de a-l învinge astfel pentru prima oară în calificări pe coechipierul său de la Mercedes, Lewis Hamilton.

Germanul a fost cronometrat cu 1:24.681 pe circuitul de la Barcelona şi l-a devansat cu aproape trei zecimi de secundă pe britanic, urmând astfel să aibă prima şansă la victorie în cursa de duminică.

Sebastian Vettel a fost încă o dată cel mai aproape de piloţii Mercedes şi s-a poziţionat pe locul trei la peste şapte zecimi de secundă. Williams a obţinut un loc patru prin Valtteri Bottas, în timp ce Scuderia Toro Rosso a produs marea surpriză după ce Carlos Sainz Jr. şi Max Verstappen au ocupat locurile cinci şi şase.

Cei doi l-au devansat astfel pe Kimi Raikkonen, care a fost nevoit să se mulţumească doar cu poziţia a şaptea. În plus, Toro Rosso a obţinut performanţe mai bune inclusiv decât sora mai mare de la Red Bull Racing, întrucât Daniil Kvyat şi Daniel Ricciardo au terminat doar pe locurile opt şi 10. Între cei doi s-a intercalat pe nouă Felipe Massa de la Williams.

Q2: Eliminări pentru Lotus şi McLaren

În ciuda faptului că spera să lupte cu Red Bull, Lotus a fost eliminată cu ambii piloţi în a doua parte a calificărilor.

Romain Grosjean a comis o greşeală în ultimul tur rapid şi va pleca de pe locul 11, urmat de coechipierul său Pastor Maldonado.

Şi cei de la McLaren şi-au propus să ajungă în a treia parte a calificărilor, însă Fernando Alonso şi Jenson Button nu au reuşit să-şi îndeplinească obiectivul şi vor lua startul de pe 13 şi 14. Cel mai lent în această secvenţă a fost Felipe Nasr de la Sauber.

Q1: Force India, eliminată cu ambii piloţi

Marcus Ericsson (Sauber) a fost primul pilot sub linie şi va pleca de pe locul al 16-lea al grilei de start. Force India plăteşte din plin tribut unui monopost prea puţin dezvoltat care va primi primul upgrade corespunzător abia la Silverstone: Nico Hulkenberg şi Sergio Perez ocupă doar locurile 17 şi 18 pe grilă, chiar dacă au utilizat pneurile de compoziţie medium, cele mai moi disponibile la Barcelona.

Aceştia au fost mai rapizi doar decât cei doi piloţi ai echipei Manor, Will Stevens şi Roberto Merhi.

Marele Premiu al Spaniei va avea loc duminică cu începere de la ora 15:00, ora României, şi va fi transmis în direct pe postul de televiziune Dolce Sport.

Spania - Rezultate calificări:

Loc Pilot Echipa Timp Diferenta
1 Nico Rosberg Mercedes 1m24.681s -
2 Lewis Hamilton Mercedes 1m24.948s 0.267s
3 Sebastian Vettel Ferrari 1m25.458s 0.777s
4 Valtteri Bottas Williams/Mercedes 1m25.694s 1.013s
5 Carlos Sainz Toro Rosso/Renault 1m26.136s 1.455s
6 Max Verstappen Toro Rosso/Renault 1m26.249s 1.568s
7 Kimi Raikkonen Ferrari 1m26.414s 1.733s
8 Daniil Kvyat Red Bull/Renault 1m26.629s 1.948s
9 Felipe Massa Williams/Mercedes 1m26.757s 2.076s
10 Daniel Ricciardo Red Bull/Renault 1m26.770s 2.089s
11 Romain Grosjean Lotus/Mercedes 1m27.375s 2.694s
12 Pastor Maldonado Lotus/Mercedes 1m27.450s 2.769s
13 Fernando Alonso McLaren/Honda 1m27.760s 3.079s
14 Jenson Button McLaren/Honda 1m27.854s 3.173s
15 Felipe Nasr Sauber/Ferrari 1m28.005s 3.324s
16 Marcus Ericsson Sauber/Ferrari 1m28.112s 3.431s
17 Nico Hulkenberg Force India/Mercedes 1m28.365s 3.684s
18 Sergio Perez Force India/Mercedes 1m28.442s 3.761s
19 Will Stevens Marussia/Ferrari 1m31.200s 6.519s
20 Roberto Merhi Marussia/Ferrari 1m32.038s 7.357s

Comentarii (20)

  • Ma asteptam la mai mult de la Kimi care cred si sper ca n-a vrut decat sa aiba grija de pneuri ca sa poata forta la startul cursei. Om trai si om vedea. Sunt curios cum stau pilotii in regim de cursa, cine-i mai bun si decat cine.
    Mi-a venit sa rad de Alonso care, in comparatie cu Button, isi ascundea capul cu sapca si ochelarii incercand probabil in felul asta sa nu-si arate dezamagirea in fata conationalilor sai. Asta e, ce semeni si culegi.
    17 22
  • Cei de la Mercedes sin pacate iar sunt in alta liga. Totusi F1 a devenit ceva naspa. Spun asta pentru ca pilotii nu au masini aproximativ egale. Toti vorbim de Hamilton, de Vettel cand era la R&B , dar cu siguranta sunt alti piloti cel putin la fel de talentati, din pacate pentru ei nu au avut norocul sa aiba o masina pe masura. Urmaresc DTM, acolo piloti au amsini aproximativ egale, vezi lupte in top 10 mai aprinse, aici totul devine plictisitor.
    2 2
  • FunFan
    calificarile nu mai sunt ce erau odata. In primul rand, strategia aleasa are implicatii asupra calificarilor, ce pneuri alegi, cat de uzate sunt. In al doilea rand, cu sistemele astea precum DRS si cu pneurile care se uzeaza prea repede depasirea nu mai este decat o formalitate. Comentatorii romani sunt asa ... ca au un post si capata o paine, fara un interes real pentru acest sport. Informatii banale precum aceea ca Raikk a ales in Q3 pneuri uzate le auzi la comentatorii straini cam de fiecare data.
    1 0
  • Fettel fenomenale, 1 sec fata de Kimi, mai ceva decat Alonso. Oare ce ar fi facut Ricciardo la Ferrari? Ierarhiile se schimba in F1 mai repede decat sunt dispusi privitorii sa se adapteze
    0 5
  • serban
    De remarcat "uriasul" pas facut de McLaren. Pas inainte, pas inapoi, pas pe loc ? Maine iar isi iau un tur.
    20 15
  • F1 Vision
    Ieri ma gandeam ca Raikkonen nu-i multumit de masina, dar "performanta" de astazi... Motorul Ferrari nu este inca un motor care sa exceleze in calificari, poate varianta pentru sezonul urmator, cine stie, iar asta se vede nu numai la Ferrari cat si la Sauber. Nu stiu cum sta treaba cu Williams dar... sunt mai departe decat la inceputul sezonului de Mercedes, asta daca ne gandim ca cei de la Lotus si Force India sunt la ani lumina de Mercedes.

    Lotus, Sauber, Force India si McLaren par sa fie apropiati, dar in cursa cred ca Lotus si Sauber au sansa sa se desprinda de restul din group, cel putin inca cateva curse. Force India... nu are bani de dezvoltare si cred ca s-ar putea sa place sau echipa sa fie vanduta.

    P.S. De Manor n-am zis nimic... nu cred ca este ceva de zis. Sunt o echipa de GP2 care testeaza in F1.
    4 0
  • managerulLuiKimiLaFerrari
    ce face Alonso in plus fata de Button de castiga atat banet? Cu Magnussen sau Perez era mai ieftin si poate si mai bine. Pe termen lung cu siguranta mai bine
    2 0
  • Macar Mclaren face progrese. Au fost cu ambele masini in fata ambelor Force India si Sauber, desi cele doua au motoare Mercedes respectiv Ferrari, si la doar +200 de Lotus care spuneau in Bahrain ca ei sunt a 4 echipa. La Monaco vor depasi si pe cei de la Lotus. Echipa face progrese liniare constante, daca se astepta sa depaseasca o Force India, au batut asteptarile si au sarit si peste Sauber. Ferrari din Malaezia incet dar sigur pierd contactul cu Mercedes. Nici macar nu functioneaza cum trebuie pachetul, Mercedes si-a marit avansul desi au adus mai putine upgrade-uri decat Ferrari. Lent, dar sigur Mercedes ia avans. Ferrari pur sis implu nu poate tzine ritmul. Auto Motor und Sport: "Probleme mit Ferrari-Upgrade. Das große Ferrari-Upgrade funktioniert noch nicht so, wie es sich seine Erfinder vorstellen."
    15 28
  • Marussia de ce naiba mai participă în competiția asta? E o rușine. Să se ducă să tundă iarba de pe marginea circuitului.
    9 15
  • serban
    Adică McLaren a "progresat" în calificările de până acum față de Mercedes de la 1,6 la 3,0 sec, iar Ferrari a "regresat" de la 1,4 la 0,7 sec ? Măi McLaren_Mircea, cu Sauber, Manor și Force India vă măsurați voi evoluțiile ? Dacă da, atunci vă meritați locul.
    18 11
  • mclaran face progresele pe care orice alta echipa le face la momentul potrivit, in testele din iarna. Cam acolo este mclaran acum, cu 6 luni in urma, e normal sa inregistreze progrese uluitoare. Dar pana la urma tot negru si acru ajunge Alonso
    1 0
  • Da mah, ma compar cu FI si Sauber din moment ce Honda vine dupa 7 ani in F1 si inceputul a fost atat de jos sa fie ajunsi cu 3 tururi din urma de lideri in prima cursa a sezonului. Linia este ascendenta. in nici 2 luni am sarit peste 2 echipe, echipate cu motoare mai puternice si care ruleaza la capacitate mai mare.
    16 11
  • mirciozauru
    Sunt tare intrigat de mah-urile si bah-urile din comentarii. E clar la fotbal orice roman poate sa fie oricand antrenorul echipei nationale de fotbal. Se pricepe cel mai bine. Dar si aic!? Hai sa ne bucuram de spectacol, sa ne laudam favoritii. Dar atat! ;)
    3 0
  • @serban-desteptarea
    nu conteaza ce fac mclaren ,conteaza ca fierrari sunt pe nicaieri. Cu toata trompeta lui arivabene.
    1 3
  • mobius
    Este clar ca in ciuda faptului ca nu au trecut de q2, McLaren a fa cut totusi un mic pas inainte. In cursa ma astept la mai mult, cu siguranta masina e setata pentru cursa si daca nu ma insel, vor avea si cauciucuri mai proaspete. In privinta celor de la Ferrari si eu am impresia ca au mai pierdut in fata Mercedes, dar ceeace este foarte limpede acolo, este ca Raikonen este numarul doi si orice ar face nu-si va putea depasi conditia. Din acest motiv in sezonul urmator nu-l mai vad la Ferrari.
    6 5
  • Florin
    E clar ca Raikkonen este numarul doi. Dar parca e mai evident acum decat cand era cu Alonso...lui Vettel i-au dat pachetul nou si lui nu...nu prea inteleg de ce mai ales ca staiu ca obtin rezultate mai bune?
    Cei care au evoluat au fost Mercedes, McLaren care a depasit doua masini motorizate de Mercedes si de Ferrari. Ferrari a crescut dar putin nu cat sperau ei.
    3 5
  • Andras
    In ritmul asta Mclaren ajunge pe podium in ultimele curse. La Monaco Alonso se duce in Q3.
    2 2
  • I-au facut doar update-ul lui Vettel pentru a putea compara in curs diferenta dintre cele 2 versiuni. La capitolul calificari, Raikkonnen oricum e slab. Totusi, ma indoiesc ca va face mare lucru astazi.
    7 5
  • Si de ce nu i-au facut upgrade-ul lui Kimi? Ca a fost mai rapid in cursa mereu pana acum decat vitzelu?
    2 4
  • Gabriel
    Va rog frumos pe cei care cunoasteti site-uri unde pot viziona F1 live sa-mi dati un link de ajutor. Multumesc.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru