Nico Rosberg și Lewis Hamilton au evitat un nou duel controversat după incidentul de la Austin, iar germanul și-a păstrat prima poziție în ciuda unei tentative a britanicului în primul viraj.
Cei doi piloți ai echipei Mercedes s-au distanțat rapid de restul plutonului, iar după prima serie de intrări la boxe și-au creat un avans de peste 25 de secunde de rivali. Acest lucru le-a permis ambilor piloți să efectueze o a doua serie de opriri la boxe ca măsură de precauție fără să piardă pozițiile, în ciuda nemulțumirilor lui Hamilton, care a cerut explicații concrete pentru schimbarea bruscă a strategiei.
Rosberg a reușit să-și păstreze avansul de trei secunde până la intrarea Safety Car-ului pe circuit, însă acest eveniment nu a schimbat cu mult datele problemei. Germanul a păstrat constant un avans de peste o secundă și în ultimele 15 tururi și a câștigat pentru prima oară după Marele Premiu al Austriei din luna iunie. Hamilton s-a mulțumit astfel doar cu locul doi, însă britanicul și-a asigurat matematic titlul mondial după victoria obținută în Statele Unite.
Red Bull și Ferrari luptă, Williams câștigă
În contextul în care cei doi piloți Mercedes au fost de neatins, Red Bull Racing și Ferrari au luptat pentru ultima poziție pe podiumul de premiere. Daniil Kvyat l-a depășit la start pe Sebastian Vettel, iar coechipierul său Daniel Ricciardo a încercat să facă același lucru, iar cei doi și-au lovit pneurile.Australianul a continuat fără probleme, însă Vettel a făcut pană și a fost nevoit să intre la boxe. Incidentul le-a permis celor de la Red Bull să se instaleze pe locurile 3 și 4, însă amenințarea Ferrari a fost înlocuită de cea reprezentată de Williams.
Mai întâi, Valtteri Bottas l-a depășit într-o manieră agresivă pe Kimi Raikkonen, urcat în prima jumătate a plutonului după ce a amânat prima intrare la boxe ca urmare a startului din coada grilei. Pilotul Scuderiei Ferrari a abandonat cu o defecțiune la suspensia de pe puntea spate, iar Bottas și coechipierul său Felipe Massa au fost printre primii care au intrat la boxe.
Acest lucru le-a permis să-l depășească pe Ricciardo, însă australianul a reușit ulterior să recupereze un loc în fața lui Massa. Un accident suferit de Vettel după un derapaj necontrolat a schimbat datele problemei: Bottas a reușit să treacă rapid de Kvyat datorită unor pneuri medium mai proaspete și mai bine adaptate condițiile circuitului și a obținut astfel al doilea podium din acest sezon.Red Bull Racing a fost nevoită să se mulțumească doar cu locurile 4 și 5 prin Kvyat și Ricciardo, Massa și-a trecut în cont locul șase în fața lui Nico Hulkenberg, în timp e Sergio Perez, favoritul publiclului local, a fost singurul pilot care a optat pentru o singură oprire la boxe. Mexicanul care concurează pentru Force India a terminat pe locul opt în fața propriilor suporteri, iar Max Verstappen (Toro Rosso) și Romain Grosjean (Lotus) au completat topul primilor 10.
Pastor Maldonado (Lotus) a terminat la granița punctelor în fața lui Marcus Ericsson (Sauber), Carlos Sainz (Toro Rosso), Jenson Button (McLaren) și a celor doi piloți de la Manor, Alexander Rossi și Will Stevens.
Pe lângă Vettel și Raikkonen a abandonat și Fernando Alonso, care s-a retras încă din primul tur din cauza unor defecțiuni la motorul Honda al monopostului McLaren.
De asemenea, a mai abandonat și Felipe Nas (Sauber).Mexic - Rezultate cursă:
Loc | Pilot | Echipa | Tururi |
---|---|---|---|
1 | Nico Rosberg | Mercedes | 71 |
2 | Lewis Hamilton | Mercedes | 71 |
3 | Valtteri Bottas | Williams/Mercedes | 71 |
4 | Daniil Kvyat | Red Bull/Renault | 71 |
5 | Daniel Ricciardo | Red Bull/Renault | 71 |
6 | Felipe Massa | Williams/Mercedes | 71 |
7 | Nico Hulkenberg | Force India/Mercedes | 71 |
8 | Sergio Perez | Force India/Mercedes | 71 |
9 | Max Verstappen | Toro Rosso/Renault | 71 |
10 | Romain Grosjean | Lotus/Mercedes | 71 |
11 | Pastor Maldonado | Lotus/Mercedes | 71 |
12 | Marcus Ericsson | Sauber/Ferrari | 71 |
13 | Carlos Sainz | Toro Rosso/Renault | 71 |
14 | Jenson Button | McLaren/Honda | 71 |
15 | Alexander Rossi | Marussia/Ferrari | 69 |
16 | Will Stevens | Marussia/Ferrari | 69 |
- | Felipe Nasr | Sauber/Ferrari | 57 |
- | Sebastian Vettel | Ferrari | 50 |
- | Kimi Raikkonen | Ferrari | 21 |
- | Fernando Alonso | McLaren/Honda | 1 |
Felicitari celor doi piloti de la Force India si lui Max. Nu stiu de ce nu se incearca, trecand peste "taxa" ceruta, sa se mentina asemenea curse in calendar.. ce public.
Ferrari sta bine, nu stiu unde te uiti cand spui lucru ala despre echipa, idk.
Ce victorii a primit Barichello de la Button daca acesta si-a asigurat titlul in penultima cursa?
cica ca avea un securist un nepot care a concurat la nu stiu ce concurs, el si cu alti doi si a luat locul 3. Un anume Xulescu a luat locul 2. Si face nea securistu o scrisoare ticluita ca nepotul sau a luat un meritoriul loc 3 pe cand Xulescu abia penultimul loc ... cam asa si cu alonso care juca finala :))))))
Red Bull as zice ca n-au facut o cursa rea avand in vedere ca au un motor "lesinat".
Verstappen va ajunge mare de tot.Face el ce face si o pune in puncte.
Button nu putea mai mult. Alonso nu facea nici el din rahat bici si sa faca si plici asa ca nu a pierdut nimic zic eu.
Eu zic sa asteptam 2016 pentru ca se anunta mai interesant. Oricum Mercedes sunt departe....e foarte mult de recuperat pentru restul, dar oricum suna mai promitator.
Poftim? In ce stare de spirit erati cand ati scris articolul asta?
Ferrari,dezamagitori!
Ce interesant ar fi ca Renault sa nimereasca un motor decent!RedBull ar da clasa competitorilor...
Sunt curios cum reactioneaza fanii in Finlanda.
Timpii au fost destul de des in cursa mai buni decat cei ai lui Mercedes.
Insa astea's cursele..... A cedat in urma presiunii.
INSA CE NU INTELEG EU ESTE CAND LUI VETTEL I S-A SPUS 2-1 A VAZUT NEGRU SI LA DEPASIT PE WEBBER CU ORICE RISC, HAM HAM INSA A SCHIMBAT PNEURILE SI S-A CONFORMAT. NU A PUTUT MAI MULT HAM IN ACEASTA CURSA ORI NU A VRUT SAU NU S-A VRUT ? Acum ce spunem de marele RICCIE CARE IL BATE KVYAT DESTUL DE DES CU ACELASI MATERIAL. RICCIE CARE ANUL TRECUT IL SURCLASA PE VETTEL APROAPE MAI TOT TIMPUL. SA FIM SERIOSI A FI CEL MAI BUN IN ZIUA DE AZI INSEAMNA IN PRIMUL RAND SA AI MASINA .
orice pilot castiga cu Mercedes ... daca nu e Hamilton acolo coechipier haha